Liga III

Şi în retur, Flacăra Horezu va juca tot sâmbăta meciurile de pe teren propriu

La începutul returului, oficialii de la Flacăra Horezu au anunţat Federaţia în ce zi din week-end vor evolua pe teren propriu în cea de-a doua parte a sezonului. Astfel, ca şi în tur, echipa din Treapt va juca în faţa fanilor tot sâmbăta după-amiaza. „Am luat decizia de a evolua tot sâmbăta meciurile de pe teren propriu din retur. E week-end şi sperăm ca astfel să avem mai mulţi spectatori în tribune, faţă de varianta în care am juca vinerea”, ne-a declarat Adi Popa, antrenorul-jucător al echipei horezene.
În total, Flacăra Horezu va juca de şapte ori acasă în retur. Primul meci pe care „olarii” îl vor disputa sâmbăta, în Treapt, este cel din acest week-end, cu AFC Hermannstadt 2, care e programat pe 9 martie, în cea de-a 17-a etapă a sezonului. Aşa cum se cunoaşte, partida tur cu formaţia sibiană, de la Răşinari, s-a terminat la egalitate (1-1).
În condiţiile în care FRF a stabilit şi două runde intermediare în perioada de primăvară, Flacăra Horezu va juca o dată şi la mijlocul săptămânii pe teren propriu: în etapa a 23-a, cu FC Voluntari 2. Altfel, însă, rămâne de văzut dacă partida cu CSM Alexandria, care face parte din cadrul etapei a 25-a (programată în ajunul Paştelui, pe 27 aprilie) va avea loc conform planului sau va fi devansată cu o zi, pentru vineri, 26 aprilie. (N.C.)

Lista meciurilor pe care Flacăra Horezu le va disputa în retur pe teren propriu:

• Etapa a 17-a (sâmbătă, 9 martie, ora 15.00):
Flacăra Horezu – AFC Hermannstadt 2
• Etapa a 19-a (sâmbătă, 23 martie, ora 15.00):
Flacăra Horezu – CSM Flacăra Moreni
• Etapa a 21-a (sâmbătă, 6 aprilie, ora 17.00):
Flacăra Horezu – AS SR Braşov
• Etapa a 23-a (miercuri, 17 aprilie, ora 17.00):
Flacăra Horezu – FC Voluntari 2
• Etapa a 25-a (sâmbătă, 27 aprilie, ora 17.00):
Flacăra Horezu – CSM Alexandria
• Etapa a 28-a (sâmbătă, 11 mai, ora 18.00):
Flacăra Horezu – Unirea Bascov
• Etapa a 30-a (sâmbătă, 25 mai, ora 18.00):
Flacăra Horezu – CS „U” Craiova 2


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button