Liga III

Flacăra Horezu a început returul cu trei noutăţi în lot

  • dar niciunul dintre noii veniţi n-a jucat în etapa inaugurală, la Roşiori

În această iarnă, Flacăra Horezu s-a întărit doar cu trei jucători faţă de turul Ligii a III-a. Este vorba de fundaşul stânga Ştefănel Covalschi (23 de ani), portarul Denis Vlădoi (16 ani) şi mijlocaşul stânga Ştefan Chelcea (16 ani). Oficialii din Treapt l-au transferat şi pe fundaşul central Andrei Iovan (18 ani), dar acesta a fost împrumutat între timp la Viitorul Dăeşti, lidera Superligii judeţene de fotbal. La polul opus, au părăsit echipa din Treapt tot trei jucători: David Oprescu, Alexandru Târş şi Dragoş Gheorghescu.

Adi Popa, antrenor-jucător Flacăra Horezu:
„Vom conta şi în retur pe jucătorii importanţi, care ne-au ajutat să ajungem pe locul 2 în Seria a III-a”

Potrivit afirmaţiilor antrenorului-jucător Adi Popa, faptul că nucleul de bază al echipei a rămas acelaşi va reprezenta şi în retur un lucru pozitiv pentru Flacăra Horezu. „Ne bucură faptul că avem aproape acelaşi lot şi că n-am pierdut niciuna dintre piesele de bază din tur. Vom conta şi în cea de-a doua parte a sezonului pe jucătorii importanţi, care ne-au ajutat să ajungem pe locul 2 în Seria a III-a. Pe lângă aceştia, sperăm ca şi transferurile pe care le-am făcut să fie utile, iar jucătorii nou-veniţi să se integreze repede în angrenaj şi să ne ajute să obţinem, în continuare, rezultate bune. Ideea e că echipa trebuie să fie mai puternică decât în tur! Nu de alta, dar va urma un retur de foc pentru noi. Asta şi pentru că adversarele noastre s-au întărit considerabil în perioada de iarnă. Noi ne gândim însă doar la ce avem de făcut şi încercăm să fim la acelaşi nivel ca şi în tur, pentru că doar aşa putem repeta rezultatele pozitive din prima parte a sezonului. Sperăm să fim sănătoşi cu toţii şi să avem evoluţii cât mai bune. Toţi suporterii trebuie să ştie că la Flacăra Horezu e un grup de jucători serioşi, valoroşi şi foarte implicaţi pentru a realiza obiectivul stabilit la începutul sezonului, adică o clasare în partea superioară a ierarhiei”, a spus Adi Popa. (N.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button