Administratie

Se deschid noi şantiere la Păuşeşti Măglaşi!

Primarul Alexandru Dediu este convins că anul 2023 va fi unul bun din punct de vedere investiţional. I-au fost aprobate finanţările, iar acum aşteaptă să fie chemat pentru semnarea contractelor. În primăvară se vor deschide noi şantiere. Pentru proiectul de asfaltare a 4,9 kilometri de drumuri, licitaţia a fost făcută. Primul strat de asfalt a fost turnat, urmează al doilea, reparaţii şi finisări, acolo unde e cazul, la rigole, intrările în curţile oamenilor. Drumurile care vor fi modernizate se găsesc în satele Coasta, Ulmeţel, Păuşeşti Măglaşi şi Vlăduceni. Primăria Păuşeşti Măglaşi mai are un proiect pentru asfaltarea altor 13 kilometri de drumuri şi uliţe săteşti, prin care se încheie tot proceul de modernizare a infrastructurii rutiere din localitate. În scurt timp se va închia proiectul tehnic şi toată documentaţia va fi trimisă la Bucureşti. ”Pentru proiectul cu gazele, săptămâna aceasta scoatem la licitaţie poiectul tehnic. Cel de canalizare, care va fi realizat prin POIM, a fost scos la licitaţie. Pe 12 sau 13 februarie se vor deschide ofertele. Suntem prinşi cu 34 de kilometri de canalizare. Extinderea reţelei de gaze se va realiza pe 22 kilometri. Sper ca până în martie să semnăm toate contractele şi să dăm drumul la lucrări. În paralel, mai sunt şi alte investiţii, dar încercăm să le rezolvăm integral pe cele care ţin de utilităţi”, a precizat Alexandru Dediu, primarul comunei Păuşeşti Măglaşi.

Articole Similare

Back to top button