Administratie

Şcoală nouă, la Pietrari. Într-un an va fi funcţională

Primarul comunei Pietrari, Nicolae Moraru, a făcut cunoscut faptul că au început lucrările pentru amenajarea unei noi şcoli în localitate. Cea veche va fi istorie. Se va construi o clădire nouă. Şcoala va avea şase săli de clasă, cancelarie, grupuri sanitare, dar şi o sală mică de educaţie fizică şi sport. În proiect sunt incluse şi dotările. Investiţia, pentru care s-a obţinut finanţare prin PNDL, a fost estimată, la început, la 3,3 milioane lei, însă devizele generale nu vor mai fi aceleaşi. În anumite situaţii, costurile s-au dublat. Principalele materiale de construcţii s-au scumpit, la fel şi cele de hidroizolaţie, iar salariile muncitorilor din acest sector au crescut. Efortul financiar va fi semnificativ mai mare.

Primarul a precizat că termenul de finalizare a investiţiei este de 22 de luni. Moraru speră ca până la începerea anului şcolar din 2022, noua şcoală să fie gata. ”Înainte, biserica şi şcoala erau reprezentative într-o comunitate. Noi avem şi biblioteca. Au existat rezultate, elevii noştri au fost implicaţi în tot felul de acţiuni care îi ajută să evolueze şi e normal să investim în educaţie, în copii. Ei sunt viitorul nostru. Vom face şcoala, dar avem în plan să construim şi o bibliotecă nouă, modernă. Pe perioada lucrărilor de la şcoală suntem nevoiţi să mutăm cele patru clase la şcoala din Pietrarii de Sus. Copii vor avea acolo condiţii foarte bune. Mutăm şi tablele inteligente, pe care le-am achiziţionat pentru ei. Vor fi transportaţi cu microbuzul şcolar. E o aşezare foarte frumoasă şi nu e circulaţie ca aici, în zona centrală, unde erau mai multe pericole, din cauza traficului de pe drumul naţional”, a precizat primarul comunei Pietrari.

Articole Similare

Back to top button