Liga IV

SCM a scăpat cu bine de o deplasare complicată

SCM Rm. Vâlcea a jucat, în runda a VI-a, la Alunu, pe un teren unde se câștigă greu. A dat piept cu Minerul Berbești. Gazdele au încercat să producă surpriza, să pună probleme. Elevii lui Mangalagiu au luat, însă, meciul în serios, au avut o evoluție bună și și-au îndeplinit obiectivul, au obținut toate cele trei puncte. ”Municipalii” au câștigat cu 3-1. A fost 1-1 la un moment dat. Ceapă a deschis scorul dintr-un penalty scos de Leo Săraru, însă gazdele au egalat după o fază fixă, un corner. ”Singurul șut la poartă al lor a fost gol”, au precizat oficialii trupei din Zăvoi. Leo Săraru și Vlădulescu au mai înscris pentru SCM. ”Băieții s-au comportat foarte bine. Și gazdele au jucat, au încercat să ne pună probleme, să surprindă pe contraatac. Cred că a fost cel mai bun meci al lor. Una peste alta, diferența a fost clară, victoria fără dubii. Am mai avut ocazii, bare, situații de singur cu portarul”, a spus Jean Turmacu, oficialul din Zăvoi. Râmnicenii au fost surprinși de teren, bun ca și suprafață, dar trasat ciudat, cu două linii paralele la suprafața de pedeapsă, care au indicat faptul că ar fi fost micșorat. În altă ordine de idei, SCM nu s-a bazat în această partidă pe George Neacșu, care se resimte după accidentarea suferită la genunchi în meciul cu Vlădești și nici pe Abănăriței.

Articole Similare

Back to top button