Sala de sport de la „Alexandru Lahovari” a găzduit faza regională a Olimpiadei Gimnaziilor de baschet feminin
Zilele trecute, în sala de sport a Colegiului „Alexandru Lahovari”, a avut loc Gimnaziada de baschet feminin pe regiunea Sud-Vest. Au participat reprezentante din judeţele Gorj, Dolj, Olt şi Vâlcea. Competiţia a fost câştigată de echipa din Dolj, care a obţinut, astfel, şi calificarea la turneul final, ce se va desfăşura la Ploieşti, între 24 şi 27 mai. Pe locul secund s-au situat baschetbalistele din Gorj, iar pe 3, echipa Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, campioana judeţului Vâlcea. Inspectorul de specialitate din cadrul IŞJ Vâlcea, Coca Gavrisiu Niţulescu, a anunţat că în perioada următoare judeţul nostru va găzdui o altă competiţie de baschet feminin. Este vorba despre faza finală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Aceasta se va desfăşura între 17 şi 20 mai, în sălile de sport de la Lahovari şi de la CSŞ. Deschiderea oficială va fi pe 18 mai, la Filarmonica „Ion Dumitrescu”. La turneul final vor participa opt echipe, reprezentante ale unor licee din Bucureşti, Bacău, Cluj, Bihor, Alba, Teleorman, Dâmboviţa şi Galaţi. (S.S.)