DiverseHandbal

România, prima înfrângere la Euro 2018. Dintre vâlcence, doar Yuliya Dumanska a convins cu Olanda

În această seară, naţionala de handbal feminin a României a suferit prima înfrângere la turneul final al Campionatului European din Franţa. Tricolorele au fost învinse fără drept de apel de Olanda, cu scorul de 29-24 (după 11-10, la pauză). „Portocala mecanică” a făcut o repriză secundă excelentă şi a rămas singura echipă prezentă la Euro 2018 care a obţinut, până în acest moment, doar victorii pe linie (patru, din tot atâtea partide disputate). Dintre vâlcence, doar portăriţa Yuliya Dumanska a convins, ea blocând 32 la sută dintre mingile expediate de adversare, în cele 42,54 de minute în care a stat între buturile României. Altfel, extrema stângă Cristina Florică a bifat 13,01 minute pe teren (suferind şi o eliminare), iar pivotul Raluca Băcăoanu – 9,38, dar niciuna dintre acestea nu a reuşit să înscrie vreun gol.
În ciuda acestui eşec, tricolorele păstrează în continuare şanse reale de a se califica în semifinale, dar trebuie să câştige ambele meciuri pe care le mai de jucat în Grupa Principală II. În următoarea partidă de la Euro 2018, care va avea loc marţi, 11 decembrie, de la ora 19.00, România va înfrunta Spania. Ulterior, miercuri, 12 decembrie, tot de la ora 19.00, în ultimul etapă din această fază a competiţiei, elevele lui Martin Ambrosio vor întâlni Ungaria. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button