Politica

România, doar un câmp tactic pentru serviciile străine?

După conflictul cu senatorul Florin Cîţu, căruia i-a spus – „Eşti frumos, chiparosule! După ce că eşti urât, mai eşti şi prost!”, ministrul Finanţelor Publice a fost luat în vizor de un alt parlamentar originar din Vâlcea. De aceată dată, Eugen Orlando Teodorovici l-a iritat pe Romulus Bulacu, deoarece la conferinţa „Semestrul European. Raportul de ţară pentru România 2019”, organizată de Reprezentanţa CE, pesedistul a lăsat să se înţeleagă că ştia dinainte ce avea să scrie în document, dar şi că scrisoarea respectivă ar fi concepută de alte structuri, ostile ţării noastre. „În cadrul conferinţei, s-au prezentat Documentul de lucru al serviciilor Comisiei – Raportul de ţară şi bilanţuri aprofundate referitoare la prevenirea şi corectarea dezechilibrelor economice din ţara noastră, comunicarea transmisă Parlamentului European, Consiliului, Băncii Centrale (BCE) şi Eurogrup. Ei bine, în acest cadru, cu oficiali de la Bruxelles, miniştri, secretari de stat etc., ambasadorul Lazăr Comănescu, fost ministru de Externe, i-a pus câteva întrebări lui Teodorovici… legate de Ordonanţa 114 şi de ecourile scrisorii. Răspunsul ministrului de Finanţe a fost unul halucinant şi grav: «Scrisoarea Băncii Centrale Europene, sincer să fiu, am citit-o din respect pentru structurile europene, dar pe diagonală. Ştiam cum va arăta scrisoarea. A fost făcută din România, trimisă în draft acolo şi doar semnată». Eu cred că ministrul Teodorovici are proprietatea termenilor şi, în acest condiţii, i-am adresat oficial câteva întrebări la care aştept răspuns cât mai rapid. I-am cerut să prezinte argumente în susţinerea acuzaţiilor pe care le-a lansat, ofensatoare la adresa Bruxelles-ului şi nu numai, dar şi să indice concret autorul real al draft-ului scrisorii pe care structurile europene doar ar fi semnat-o”, a declarat senatorul PNL Romulus Bulacu.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button