Diverse

Răzvan Simion şi Dani Oţil s-au lăudat cu prietenul din copilărie, Florin Pera, la ’Neatza: „Era înalt cât un cal! Avea şi braţ, dar şi detentă. Le avea pe toate!”

În ultimele zile, oficialii Federaţiei Române de Handbal şi jucătoarele reprezentativei de handbal feminin a ţării noastre au promovat intens Trofeul Carpaţi, competiţie ajunsă la cea de-a 50-a ediţie, care se va desfăşura vineri, 23 noiembrie şi sâmbătă, 24 noiembrie, în Sala Polivalentă din Bucureşti. Trei dintre „tricolore”, împreună cu antrenorul federal Nicoleta Alexandrescu, au ajuns, în această săptămână şi la Antena 1, în emisiunea ’Neatza, cu Răzvan şi Dani. Printre jucătoare s-a regăsit şi Ana Maria Popa, extrema SCM-ului. Chestionată pe tema primilor paşi făcuţi în handbal, aceasta a spus: „Sportul a făcut tot timpul parte din viaţa mea. Am început cu atletismul, dar nu mi-a plăcut că eram singură. M-am apucat de handbal şi nu mai renunţ la el!”. Apoi, după câteva ironii la adresa lui Dani Oţil, „pe fir” a intrat Răzvan Simion, care a specificat faptul că Ana Maria Popa este eleva prietenului lor din copilărie, Florin Pera, originar din Reşiţa, la fel ca şi cei doi prezentatori ai matinalului de la Antena 1. Totodată, Răzvan a precizat că pe latură sportivă ei au rămas la nivelul de „prietenii antrenorului de la Rm. Vâlcea”. „Prietenul nostru şi cel care s-a ţinut cel mai mult de treabă în zona aceasta, Florin Pera, este antrenorul domnişoarei Ana Maria Popa, la SCM Rm. Vâlcea. El era cel mai bun dintre noi. La 14 ani era înalt cât un cal, avea şi braţ, dar şi detentă. Le avea pe toate! De curând (n.r. – în vară, la concertul Lidiei Buble de pe Splaiul Independenţei, când a avut loc şi prezentarea lotului SCM), m-am întâlnit cu el la Rm. Vâlcea, în chip de antrenor principal. Nu există bucurie mai mare pentru noi decât să avem acum din gaşcă (de la Reşiţa) oameni care scriu istorie de-adevăratelea! Noi am rămas (cu handbalul) la nivel de liceu şi prietenii antrenorului de la Rm. Vâlcea”, a spus Răzvan Simion. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button