Fără categorie

Primarul Ştefan Marinescu va introduce apa şi canalizarea în comuna Roşiile

Marinescu Stefan06Primarul comunei Roşiile, Ştefan Marinescu, speră că 2014 va fi un an deosebit de bun pentru investiţii. Alesul PNL va avea pe lista de priorităţi introducerea sistemelor de apă şi canalizare. Reţelele se vor întinde pe circa 28 de kilometri şi vor cuprinde aproape toate satele din Roşiile. Pentru a demara cele două investiţii, Ştefan Marinescu speră să beneficieze de fonduri de la Guvern, însă nu exclude nici varianta de a obţine finanţare europeană. „În prezent, comuna Roşiile nu are nici măcar un metru de apă sau canalizare, aşa că vom avea mult de lucru în această privinţă. Ştiu că investiţiile nu se vor finaliza peste noapte, dar sper măcar ca în 2014 să demarăm lucrările propriu-zise. Proiectele au fost depuse în trecut pe Măsura 3.2.2, când au fost declarate eligibile, însă nefinanţabile, iar apoi şi pe HG 577 (actuala Ordonanţă 28), dar banii vin foarte greu”, a spus primarul liberal din Roşiile. În altă ordine de idei, Ştefan Marinescu şi-a propus ca în acest an să continue modernizarea infrastructurii rutiere. Astfel, în primăvară, ar urma să fie asfaltaţi 1,4 kilometri pe DJ 676 F. „În ceea ce priveşte îmbunătăţirea drumurilor, ar mai fi multe de realizat. Avem de asfaltat un drum de doi kilometri în satul Balaciu, altul de cinci în Perteşti şi unul de circa 1,5 km în Zgubea. În total, ar fi vorba cam de vreo 8,5 km, pe care sigur că nu-i vom putea termina dintr-o dată. Dacă vom avea însă un ritm de 2-3 kilometri pe an, până în 2016 le vom asfalta pe toate”, a subliniat Marinescu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button