Social

Primăriţa de la Popeşti sare în apărarea oamenilor amendaţi pentru un braţ de lemne şi cere legi care să-i protejeze pe amărâţi

În tot mai multe localităţi, pădurarii şi oamenii legii au un comportament inuman, lipsit de compasiune faţă de oamenii amărâţi, care – pentru a se încălzi – sunt nevoiţi să adune lemne de pe unde pot. Nu de puţine ori, primarii din teritoriu au semnalat astfel de situaţii şi le-au recomandat celor care fac exces de zel să se gândească, înainte să facă rău, la situaţia bătrânilor pe care îi amendează.

După ce, recent, Gheorghe Dumbravă, de la Stoeneşti, a povestit cum, în localitatea sa, doi vârstnici s-au trezit cu dosare penale şi amenzi usturătoare pentru două lemne din propria ogradă, zilele acestea, şi Aurora Măgură, primarul comunei Popeşti, a luat atitudine în legătură cu o situație similară. „«Cea mai mare» captură de lemne a pădurarului Săraru Constantin, în comuna Popeşti. Doi oameni simpli au fost cu cărucioarele şi au curăţat marginea unui parchet privat, cu ştirea proprietarului. Pe drum, au fost opriţi de pădurar şi a rămas să le dea câte 5.000 de lei la fiecare pentru că nu aveau acte”, a reacţionat, pe bună dreptate, primarul Aurora Măgură, după ce a aflat că, în continuare, se duce o prigoană împotriva oamenilor amărâţi, în loc ca instituţiile statului să se ocupe de cei care rad munţi întregi prin ţară. Se pare că primăriţa de Popeşti a avut o discuţie pe acest subiect şi cu deputatul Eugen Neaţă, care a făcut un amendament la Codul Silvic, în sensul simplificării accesului oamenilor la lemnul din propriile păduri. Parlamentarul presează acum Guvernul şi Ministerul Agriculturii să aplice noile prevederi, în aşa fel încât oamenii să nu mai aibă de suferit.

Articole Similare

Back to top button