Fără categorieLiga 6Fotbal

Posada Perişani a dispus de două ori de FC Băbeni, cu acelaşi scor (1-0)

Telespan DumitruLa finele săptămânii trecute, Posada Perişani a disputat două amicale în compania echipei FC Băbeni. Meciurile parcă au fost „trase la indigo”, din moment ce formaţia pregătită de Dumitru Telepşan s-a impus de fiecare dată, cu acelaşi scor (1-0). În prima partidă, de joi, 12 februarie, golul a fost înscris de Alexandru Moţ, iar sâmbătă, 14 februarie, a punctat Cristi Predulete (care a fost transferat iarna aceasta, de la AS Mihăeşti). Cele două dueluri s-au disputat pe terenul sintetic din Zăvoi, singurul unde s-a putut juca fotbal în condiţii normale în Râmnic, în această perioadă de vreme rea. „Sinteticul din Zăvoi e cel mai bun când plouă. Nu era deloc indicat să jucăm prin alte părţi, prin mocirlă, şi să nu înţelegem nimic din jocul echipei”, a spus Teleşpan.

Antrenorul echipei din Perişani a ţinut să mai precizeze că în cel de-al doilea duel i-au lipsit câţiva jucători de bază, aşa că a trebuit să joace cu acelaşi „unsprezece”, timp de 90 de minute. „Una peste alta, consider că meciul a fost destul de util, atât pentru noi, cât şi pentru băbenari”, a subliniat Dumitru Teleşpan.

Teleşpan vrea să invite şi o formaţie din alt judeţ la „triunghiularul” de pe sintetic

Experimentatul antrenor de la Posada Perişani intenţionează ca în această săptămână, în speţă, joi, 19 februarie, să organizeze şi un „triunghiular” pe stadionul sintetic din Zăvoi. La acest mini-turneu, ar putea participa şi o echipă din afara judeţului, al cărui nume încă nu e cunoscut. „Vreau să pun la punct un mini-turneu, dar nu ştiu dacă se vor prezenta echipele pe care le voi invita. Variante sunt destule, e posibil să vină chiar şi o formaţie din alt judeţ. O decizie în acest sens o voi lua în zilele următoare, şi în funcţie de cum va fi vremea. Sinteticul e oricum foarte solicitat pentru amicale, şi de către alte echipe”, a precizat Teleşpan. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button