Diverse

”Poliţiştii, asemenea preotului şi învăţătorului, sunt printre cei mai respectaţi oameni din comunitate. La mulţi ani, poliţiştilor din România”

”Trei sunt lucrurile pe care le apără, în principal, Poliţia Română. Primul se referă la drepturile şi la libertăţile persoanei. Al doilea, la proprietatea publică şi la proprietatea privată, garantată prin Constituţie. Al treilea conţine legalitatea, ordinea şi liniştea publică. Este bine să ne amintim acest lucru ori de câte ori aniversăm Poliţia Română, pentru a ne îndrepta către ea recunoştinţa şi speranţele noastre cele mai potrivite. Nu de puţine ori, printre puternicii vremelnici ai zilei, au existat indivizi care au cerut Poliţiei Române să-şi îndrepte acţiunile în direcţii care nu au nimic de-a face cu rolul ei fundamental. Poate nu este momentul să povestim aşa ceva, dar trebuie amintit de asemenea momente şi la ceas aniversar, tocmai pentru a nu se repeta. Poliţiştii români nu pot fi implicaţi în acţiuni de pază a uliţelor pentru vânătoarea bătrânilor ieşiţi din curte ca să-şi recupereze păsările şi animalele care nu vor să ştie de starea de urgenţă, de exemplu. Și nu poliţiştii sunt cei care trebuie să îi însoţească pe preoţii ce umblă prin sat cu urări de sărbători fericite, cum şi-a închipuit cândva, destul de recent, un ministru al Afacerilor Interne.

Poliţiştii, asemenea preotului şi învăţătorului, sunt printre cei mai respectaţi oameni din comunitate. Preotul le aduce oamenilor credinţă, dascălul cultură şi poliţistul siguranţă socială. Curajul oamenilor este mai puternic în prezenţa poliţistului. Frica nu încape niciodată acolo unde se găseşte un poliţist, mi-a spus cineva pe vremea când purtam şi eu această uniformă. Am parcurs întreaga carieră profesională cu această idee în minte şi am văzut tot mai mulţi oameni plini de încredere şi de curaj în prezenţa mea. Acest sentiment este confirmarea unei munci făcută cum trebuie, în folosul oamenilor, pentru apărarea bunurile lor şi pentru aplicarea legilor care guvernează viaţa în comunităţile în care trăim.

Îmi doresc ca fiecare dintre poliţiştii aflaţi la datorie să se bucure din plin de siguranţa pe care o inspiră prin simpla lor prezenţă printre oameni. La mulţi ani tuturor poliţiştilor din România!”, a fost mesajul transmis de deputatul PSD, Eugen Neaţă, joi, 25 martie, de Ziua Poliţiei Române.

Articole Similare

Back to top button