Liga V

Păstorul a câştigat fără să joace

* iar Montana a pierdut, deşi a jucat 

Cele două echipe de fotbal din comuna Vaideeni au reintrat în bătălia pentru obţinerea unui loc pe podium la finele acestui sezon. În timp ce Montana Izvoru Rece a pierdut la scor de forfait (3-0) în deplasarea de la Frânceşti, în meciul disputat contra echipei locale, Victoria, Păstorul nu a jucat primul meci oficial pe 2010. Adversara de săptămâna trecută a „păstorilor”, Viitorul Foleşti, nu şi-a achitat la timp taxele către AJF, astfel că nu s-a prezentat la confruntare, urmând să piardă, probabil, cu 3-0 la „masa verde”. Comisia de Disciplină va da în această săptămână rezultatul oficial. Referitor la meciul de la Frânceşti, reprezentantul Montanei, Vasile Ichim, ne-a spus: „Până în minutul 80, scorul era alb. Apoi, nu ştiu ce s-a întâmplat, că băieţii mei au intrat la apă şi au încasat trei goluri. Recent, am reuşit să-i legitimez la echipă pe Ciontea, Drăgulete, precum şi pe Ion Căpitanu, de la Măgura Slătioara. Sunt convins că ne vom reveni pe parcurs. Oricum, obiectivul nostru este să ne clasăm cu un loc în faţa Păstorului la finele acestui campionat”. (L.C.)

Articole Similare

One Comment

  1. O sa terminati cu 1 loc inaintea Pastorului cand o sa treaca Luncavatul prin Izvorul Rece…

Lasă un răspuns

Back to top button