Liga 6

Orleştenii au rezistat o repriză pe Oltchim. După pauză, lidera a făcut instrucţie cu adversarii

Minerul Costeşti a primit, sâmbătă, vizita formaţiei din Orleşti. Gazdele au intrat mai greu în ritm. În prima repriză, formaţia pregătită de Marius Vlădoi a punctat o singură dată. După pauză, jucătorii liderei s-au dezlănţuit. Au marcat de opt ori, obţinând o victorie concludentă.

”A fost un meci fără istoric. Am ratat în prima repriză, apoi au început să intre şi golurile. Chiar dacă a plouat mult, terenul a fost practicabil. A fost o mişcare bună pentru noi. Ne bucurăm că nu s-a accidentat nimeni, că le-am oferit minute de joc şi celor care au evoluat mai puţin şi că am menajat anumiţi jucători. Păun nu a fost nici în lot. Bobi Mihăilă a jucat o repriză întreagă. El a revenit după o accidentare care l-a ţinut săptămâni bune pe margine. Până vine vacanţa, va fi şi el în cea mai bună formă. Glumesc. Mă bucur că a revenit şi că ne poate ajuta. Mă bucur şi că absenţa lui nu s-a cunoscut. Mai avem trei meciuri, dintre care unul cu Cozia Călimăneşti. Ne dorim să terminăm cu bine anul, apoi vom face programul pentru pregătirea de iarnă. În perioada de pauză competiţională, vom face, probabil, şi câteva transferuri, dar nu vor fi prea multe. De plecat, nu cred că va pleca cineva. Nu şi-a manifestat nimeni această intenţie, până acum. Ca şi în pauzele din campionatul trecut, vom încerca să jucăm meciuri amicale cu grupări de nivel superior. Avem două echipe de Liga a III-a în judeţ şi ar fi păcat să nu profităm, să facem o pregătire bună. Vom mai juca şi cu formaţii din afara judeţului, de nivelul nostru, dar nu din judeţe pe care le-am putea întâlni la baraj. Deşi e devreme să ne facem planuri pentru baraj, urmărim şi ce se întâmplă în alte judeţe. Eu zic că de evitat ar fi Argeşul şi Doljul”, a declarat Marius Vlădoi, după victoria concludentă cu Orleşti. Pentru lidera Superligii au punctat în acest duel: Sică Bălţăţeanu, Vali Mihalcea (de trei ori), Marinescu (autorul unei ”duble”), Puşcatu (2) şi Traşcă. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button