Liga 6Fotbal

Oltul Dăești nu se mai află pe primul loc în clasament la fotbal, dar e campioană la distracție

În ultimii ani, Oltul Dăești a dominat în campionatul ultimului eșalon județean. Perioada lungă de inactivitate s-a cunoscut la reluarea competițiilor, în toamnă. După un tur de campionat, Oltul Dăești ocupă abia locul 5. Jean Stelian, Marius Aspru, Mitică Dobrin, Mihai Stelian, Ionuț Ciucă, Cristi Ciobanu, Dragoș Băjenaru și colegii lor, nu sunt supărați.

”Noi vrem doar să facem mișcare, să ne distrăm. La nivelul acesta și vârsta unora dintre noi, nu se poate vorbi despre performanță. Bineînțeles că atmosfera bună din cadrul unei echipe este dată și de rezultate. Ne-am fi dorit să o ținem din victorie în victorie, dar atât s-a putut. Am pierdut multe puncte ușor, în ultimele minute, după ce am condus până aproape de final. Poate recuperăm în partea a doua a sezonului. Indiferent ce va fi, scopul nostru este același. Jucăm fotbal de plăcere”, a spus Jean Stelian, unul dintre jucătorii de bază din defensiva Oltului.

Dăeștenii nu se află pe primul loc în Seria Vest a Ligii a IV-a, dar sunt campioni la distacție. Vineri, 17 decembrie, au avut banchetul de final de an. Au mers la locația preferată, la Budești. Prietenul fotbaliștilor, Dănuț Dincă, a asigurat buna dispoziție. A cântat și i-a încântat pe jucătorii formației de Liga a VI-a cu melodii de suflet și de petrecere. La microfon a ajuns și Bogdan Baboi, un artist de muzică rap din Vâlcea. În trecere doar, la eveniment a fost prezent și primarul George Popolan, atacant la Oltul. ”Cantonamentul distracției” va continua după sărbători.

Articole Similare

Back to top button