Volei

Meciul codaşelor

BC Rm. Vâlcea – BC Târgovişte

La finele acestei săptămâni, odată cu meciurile programate în ultima rundă, se va încheia şi sezonul regulat în Divizia A de baschet masculin. Pentru BC Rm. Vâlcea grijile însă abia acum încep. Echipa pregătită de Cristian Achim va disputa sâmbătă, 5 aprilie, o partidă cu implicaţii deosebite în lupta pentru evitarea retrogradării. În Sala Traian va veni BC Târgovişte, o grupare care încearcă cu disperare să urce pe o poziţie superioară în clasament, ce le-ar da dreptul să dispute mai multe meciuri pe teren propriu în play-out.

Calculele sunt simple: dacă dâmboviţenii vor învinge la Vâlcea vor ocupa locul 12, iar cele două echipe se vor întâlni ulterior şi-n primul tur al play-out-ului, BC Târgovişte urmând a disputa primul şi ultimul meci acasă. Dacă vâlcenii se vor impune, atunci trupa lui Cristian Achim ar putea urca până pe locul 11. Soarta echipei noastre depinde în acest caz de rezultatul meciului BCM US Piteşti – Cuadripol Braşov, acolo unde gruparea de la poalele Tâmpei are puţine şanse a câştiga şi de a-şi păstra poziţia actuală.
Posibila ascensiune până pe locul 11 nu-l încântă însă pe antrenorul Cristian Achim, care crede că CSM Oradea (echipă pe care vâlcenii o vor întâlni în aceste condiţii în playout), este mult mai puternică decât BC Târgovişte. „Într-un fel, victoria cu Gaz Metan nu ne-a prea făcut bine, ci mai mult rău. Acum, dacă batem BC Târgovişte, iar Braşovul pierde la Piteşti, vom ajunge pe 11. Nici nu ştiu cum ar fi mai bine. În orice caz, de un lucru sunt sigur: CSM Oradea este indiscutabil o echipă mult mai dificil de învins decât BC Târgovişte”, ne-a declarat Achim.
În meciul tur dintre BC Târgovişte şi BC Rm. Vâlcea, dâmboviţenii au reuşit să se impună la limită, cu scorul de 82-81, graţie unui coş marcat în ultimele secunde de joc după o gafă a lui Dragoş Andrei.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button