Volei

Baschetbalistele „tricolore”, în prima grupă valorică

Naţionala României a mers din victorie în victorie la turneul final al Campionatului European de junioare – Divizia B – de la Timişoara. Tinerele baschetbaliste pregătite de Mădălin Piperea şi-au depăşit fără drept de apel toate adversarele întâlnite până în finală, reuşind astfel să promoveze în eşalonul de elită. Pe rând, „tricolorele” s-au impus în faţa reprezentativelor Muntenegrului (73-68), Croaţiei (63-59), Finlandei (85-71), Luxemburgului (88-46), Israelului (76-47) şi Irlandei (75-60).
Meciul decisiv pentru promovare s-a jucat sâmbătă, 7 iulie, atunci când fetele noastre au depăşit în semifinalele competiţiei Letonia cu scorul de 77-73. În aceste condiţii, finala cu Croaţia nu s-a mai jucat decât pentru palmares, ambele echipe făcând saltul în prima grupă valorică.

Mihai Toma despre Bianca Barbu

Prezent la Timişoara pentru a o urmări la lucru pe Bianca Barbu, antrenorul echipei CET Govora a caracterizat succint evoluţia elevei sale: „Bianca a jucat puţin accidentată, suferă de o întindere mai veche, s-a refăcut, dar nu în totalitate. A evoluat mai puţin, însă atunci când a fost pe teren a avut de îndeplinit numai probleme de apărare, cu care nu prea e obişnuită. De aceea nici nu s-a aflat printre cele mai eficace, trebuind să joace mai mult om la om”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button