Volei

Au lăsat Rapidul fără roţi!

Rapid Bucureşti – CET Govora 57-74
• echipa vâlceană a încheiat anul 2008 cu o victorie concludentă

Baschetbalistele de la CET Govora au încheiat en-fanfare turului Diviziei A, printr-o victorie fără probleme obţinută marţi, 23 decembrie, în deplasare, în faţa grupării Rapid Bucureşti (74-57). Graţie acestui succes, echipa vâlceană a încheiat prima parte a campionatului pe locul 4 (la egalitate de puncte – 22 – cu campioana en-titre, BC ICIM Arad), o poziţie conformă cu obiectivul pe care conducerea clubului l-a fixat la începutul sezonului. Echipa antrenată de soţii Mihai şi Antoaneta Toma s-a aflat la cârma meciului din Capitală încă din start. CET Govora a încheiat primul sfert în avantaj (25-10), iar lucrurile au mers la fel de bine şi în următoarele 10 minute de joc, atunci când rapidistele pregătite de Dan Militaru nu au izbutit să înscrie decât 4 puncte.

În aceeaşi perioadă, fetele de la CET Govora au marcat 21 de puncte, iar scorul la pauză era net favorabil grupării vâlcene: 46-14!
În condiţiile în care pe teren au evoluat mereu aceleaşi cinci jucătoare vâlcene (Florina Diaconu, Raluca Ungureanu, Ljiljana Latinovic, Milena Krstajic şi Tijana Rus), oboseala a început să-şi spună tot mai mult cuvântul după pauză. Mai eficace la aruncările de 3 puncte, rapidistele au reuşit să câştige sferturile 3 şi 4 (cu 22-15 şi respectiv 21-13), însă doar atât. Problema învingătoarei nu s-a mai pus nici o clipă până la final, bucureştencele reuşind să se apropie o singură dată la 15 puncte (63-48, la jumătatea sfertului al patrulea). Meciul s-a încheiat până la urmă cu scorul de 74-57 pentru CET Govora, vâlcencele dovedind încă o dată că în acest moment, din punct de vedere valoric, se situează mult peste adversarele lor din Bucureşti.
Au marcat pentru CET Govora: Milena Krstajic – 21 puncte (2×3), Florina Diaconu – 21 (1×3), Ljiljana Latinovic – 13 (2×3), Raluca Ungureanu – 11 (1×3) şi Tijana Rus – 8.

„Fetele au ştiut ce vor!”

La finele partidei disputate în Sala Giuleşti din Capitală, preşedintele grupării vâlcene, Dorin Vlad, era mulţumit din două motive. În primul rând pentru victoria obţinută, iar apoi pentru locul pe care CET Govora a încheiat turul Diviziei A. „Victoria în faţa Rapidului este cât se poate de normală, diferenţa de valoare dintre cele două echipe fiind evidentă. Fetele noastre au ştiut ce vor, a contat şi dorinţa enormă pe care au avut-o pentru a învinge în Capitală, în ultimul meci din tur, iar în plus au fost şi bine aşezate în teren de antrenorul Mihai Toma”, a spus preşedintele Dorin Vlad după meciul din Giuleşti.

Latinovic, din nou motivată

După câteva evoluţii nesatisfăcătoare, generate în principal de rezolvarea problemelor financiare pe care le-a avut cu conducerea clubului vâlcean, jucătoarea de origine bosniacă Ljiljana Latinovic, a reuşit să aibă din nou o prestaţie apropiată de cele pe care le-a arătat la începutul sezonului. În meciul disputat în Capitală, Latinovic a înscris 13 puncte, însă a creat şi alte faze spectaculoase, punându-şi adesea coechipierele în situaţii favorabile de a marca.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button