Volei

Municipal Târgovişte redevine o forţă în baschetul feminin

Din sezonul viitor, fosta campioană a ţării, Municipal Târgovişte, va redeveni o forţă în baschetul feminin românesc. Motivul? Preşedintele acestei grupări, Gabriel Boriga, a fost ales primar al oraşului Târgovişte la alegerile locale din 1 iunie, iar printre planurile acestuia se află şi refacerea gloriei acestei localităţi, care la fete a dominat sportul cu mingea la coş în ultimii ani. În lupta pentru primăria din Târgovişte duelul a fost cât se poate de interesant şi-a avut o strânsă legătură cu baschetul. Însă – culmea! – a existat o rivalitate între cel feminin şi masculin. Astfel, în afara lui Gabriel Boriga a mai candidat şi fratele lui Cătălin Tănase, antrenorul principal al echipei feminine cu care s-a cucerit ultimul titlu naţional în 2007, dar care-a fost jucător activ la BC Târgovişte, gruparea masculină care-a evoluat în trecuta ediţie de campionat în premieră în Divizia A.

Ei bine, în cazul în care rivalul lui Boriga ar fi ieşit primar atunci era foarte posibil ca baschetul masculin să fie susţinut masiv, nu însă şi cel feminin. În aceste condiţii, cum Boriga a fost ales în funcţie echipa de fete va beneficia mai mult de sprijinul financiar al primăriei.
Primele măsuri au şi fost luate, iar jucătoarele de care gruparea dâmboviţeană s-a despărţit în vara anului 2007 din motive financiare (nu au mai existat bani pentru plata unor salarii imense) vor reveni în mod sigur la „matcă”: Monica Broşovschi-Boriga, Luiza Toma, poate chiar şi ucraineanca Volha Tămărgeanu (fostă Yaroshka pe vremea când a evoluat şi la CET Govora). Municipal Târgovişte se va întări aşadar şi va încerca să-şi recâştige titlul de campioană naţională.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button