Liga II

Oficial! Arbitrul vâlcean Sebastian Lăstun a promovat în Liga a II-a!

Muncă răsplătită, vis împlinit! Miercuri, 21 iunie, ziua solstiţiului de vară, în care sărbătoream Soarele şi cea mai lungă zi din an, arbitrul vâlcean Sebastian Lăstun a primit vestea mult aşteptată. În mod oficial, a fost promovat în lotul Ligii a II-a de fotbal din România. A muncit mult pentru a ajunge aici, s-a pregătit permanent, din toate punctele de vedere. A confirmat aşteptările în meciurile care i-au fost încredinţate la nivel naţional. Şi nu au fost deloc puţine sau uşoare!
Din primăvara anului 2016, împarte legea pe terenurile de fotbal de la nivelul Ligii a III-a. În ultima vreme, a avut sute de partide pe care le-a condus, inclusiv pe cele ale echipelor naţionale de juniori ale României. A avut şi ghinion – când să facă pasul spre un nivel superior, s-a accidentat. A strâns din dinţi, s-a recuperat şi a revenit şi mai puternic. În luna aprilie, a condus un meci de pe cea de-a doua scenă fotbalistică a ţării: Ripensia Timişoara – FC Braşov. Ripensia s-a dus în Liga a III-a, Lăstun a rămas în Liga a II-a! Pe 6 mai, tot în eşalonul secund, a fost delegat la partida dintre Viitorul Pandurii Tg. Jiu şi Progresul 1944 Spartac. Prestaţiile sale precum şi testele la care a fost supus în ultimele sezoane l-au propulsat în cea de-a doua divizie a fotbalului românesc.
Seba face parte din programul ”Future Referee”, derulat de UEFA, dedicat pregătirii şi perfecţionării tinerilor arbitri care au demonstrat că pot face performanţă, cu scopul ca, în cel mult 4 ani, după o selecţie riguroasă, bazată pe rezultate, cei mai buni dintre ei să obţină ecusonul FIFA. La doar 26 de ani, Sebastian are toate resursele necesare pentru a finaliza cu succes acest proiect lansat de UEFA.
Din cei 11 arbitri monitorizaţi pe plan naţional, doar trei au fost incluşi în lotul Ligii a II-a. Vâlcea mai are un singur arbitru (de centru) la Liga a II-a, pe Alin Olaru. Felicitări, Sebi! Să te vedem în anii următori în Liga I şi pe lista selectă a arbitrilor cu ecuson FIFA!

Articole Similare

Back to top button