Liga IV

Nova Turist se primeneşte

* după ce a renunţat la mai mulţi jucători, formaţia lui Tavi Păunescu intenţionează să formeze în această iarnă un lot mult mai competitiv

Deşi nu au obţinut decât trei victorii în turul campionatului, oficialii Novei Turist Rm. Vâlcea s-au arătat încrezători în şansele de a se salva de la retrogradare. Chiar dacă nu stă prea bine în clasament, formaţia de pe locul 16 al eşalonului de elită judeţean, nu renunţă la luptă. A ajuns în Liga a IV-a cu greu, graţie eforturilor financiare făcute de Tavi Păunescu şi intenţionează să activeze la acest nivel şi în sezonul viitor. Nova Turist a pierdut mulţi jucători în această iarnă, însă n-a dezarmat şi, precum pasărea Phoenix, îşi doreşte să poată renaşte din propria-i cenuşă. De altfel, sponsorul Tavi Păunescu a şi luat măsuri pentru formarea unui nou lot de jucători, capabili să pună mai multe probleme în campionat. „Din retur vom fi o nouă echipă. Am pierdut mulţi fotbalişti, a plecat Ciucă, plus cei de la Roeşti, dar vom reuşi să ne reorganizăm până la reluarea campionatului”, a promis Păunescu. De altfel, reconstruirea echipei aflată în subsolul Ligii a IV-a a început încă din urmă cu o săptămână, când Nova Turist a participat la un trial alături de Stejarul Vlădeşti şi AS Marlaur. A urmat meciul cu Minerul Ocnele Mari, disputat sâmbătă, 30 ianuarie, iar miercuri, 3 februarie, Nova Turist o va întâlni din nou pe AS Marlaur. Sâmbătă, 6 februarie, va avea loc întâlnirea de „foc” cu Posada Perişani, atunci când noii veniţi, aproximativ şapte la număr până în acest moment, vor putea să demonstreze că sunt capabili să ajute la realizarea obiectivului, de salvare de la retrogradare. Alături de noii veniţi, care încă nu au semnat cu Nova Turist, au mai rămas din vechea gardă doar cinci-şase jucători. Golgheterii echipei, Florin Ban şi Ionuţ Antonescu, se numără printre aceştia.
În altă ordine de idei, Augustin Amati se va ocupa în continuare de pregătirea echipei, dar va avea şi un ajutor la conducerea Novei Turist. Nu va putea sprijini totuşi formaţia patronată de Tavi Păunescu şi din teren. Amati a suferit o accidentare care-l împiedică să mai joace fotbal pentru o perioadă.

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button