DiverseHandbal

Nicio surpriză în Danemarca! Vâlcea și-a încheiat parcursul european

Sâmbătă, 2 aprilie, SCM Rm. Vâlcea a disputat returul cu Herning Ikast, din Danemarca, din sferturile EHF European League. Formația de la poalele Capelei a plecat în acest joc cu un deficit de șase goluri. În Sala Traian, danezele s-au impus cu 39-33. Și de această dată au marcat peste 30 de goluri. ”Municipalele” nu au reușit minunea. Au pierdut o idee mai blând, cu 33-28 și au părăsit competiția europeană. Herning Ikast merge în Final Four, alături de Bietigheim. Celelalte două echipe calificate se vor decide duminică, 3 aprilie, Minaur Baia Mare având șanse să intre în lupta pentru medalii.

La Ikast, timp de 25 de minute s-a jucat de le egal la egal, cu fiecare dintre cele două combatante schimbând rolurile, conducând pe tabelă. Spre finalul reprizei, după trei ratări consecutive ale oaspetelor, danezele au profitat și s-au dus la patru goluri în față: 16-12, rezultat la care s-a și încheiat primul mitan.

În partea secundă, elevele lui Bent Dahl au avut câteva tresăriri de orgoliu, au încercat să micșoreze ecartul, au revenit la două goluri în spate (18-16), apoi au ajuns chiar la o lungime distanță (19-18), dar au lăsat iar garda jos și Ikast și-a luat din nou avânt. Cea mai mare diferență a fost de cinci goluri și s-a înregistrat și la final: scor 33-28.

Pivotul Asma Elghaoui, din tabăra reprezentantei României, a fost declarată cea mai bună jucătoare a partidei. Asma a fost golghetera meciului, cu 10 reușite. Nikolic și Liscevic au înscris de câte patru ori. Au mai punctat: Lupei (3 goluri), Glibko (3), Gorshenina (2), Marin (1), Bucur (1).

De la gazde s-au remarcat, în ofensivă, Scaglione, cu șapte goluri și Brandt, autoare a șase goluri.

Herning continuă lupta pentru trofeul EHF European League. SCM se oprește aici, după șase victorii, un egal și trei înfrângeri. Se va concentra pe celelalte obiective, de pe plan intern, principalul fiind acela de a-și asigura prezența în cupele europene și în sezonul următor.

Următoarea partidă oficială va fi miercuri, 6 aprilie, de la ora 18.00, în Sala Traian, cu CSM Slatina.

Articole Similare

Back to top button