Liga NationalaHandbal

”Municipalele”, din nou la… ”lumină” după două rezultate apăsătoare

SCM Rm. Vâlcea a pierdut două meciuri la rând în Liga Florilor, cu CSM București și Măgura Cisnădie, care au tensionat atmosfera la echipă. Mesajul de mobilizare al antrenorului Bent Dahl după aceste două rezultate apăsătoare a avut efect. Duminică, 20 martie, elevele sale au reușit să facă un joc bun la Brăila și să-și adauge în vistierie trei puncte. ”Municipalele” au câștigat confruntarea cu scorul de 32-27, răsplătindu-și suporterii care au făcut eforturi susținute pentru a le încuraja în acest meci dificil. Vâlcencele au început bine partida. În ciuda ratărilor, în minutul 5 aveau trei goluri avans, fără să primească vreunul. Gazdele au echilibrat rapid și chiar au trecut la timonă (4-3), deși au ratat și o aruncare de la 7 metri. Kurtovic nu a reușit să trimită mingea în poartă. În minutul 12, la 6-5 pentru SCM, Dunărea a ratat din nou din punctul de penalitate, de această dată prin Araujo. După minutul 10, roș-albastrele au fost mereu cu un pas în față. Repriza au încheiat-o cu două goluri avans: scor 13-15.

Nikolic, motivată de revenirea concurenței, după ce Levcenko a scăpat de problemele de sănătate și a fost inclusă în lot pentru deplasarea de la Brăila, a avut un start bun de repriză. A marcat de patru ori la rând, iar în 10 minute de la reluare SCM s-a desprins în câștigătoare. S-a dus la cinci goluri în față. Tabela indica 22-17 pentru Vâlcea, în minutul 42. A urmat o serie bună a pivotului Asma Elghaoui și finalul a fost fără emoții. Cinci goluri diferență, la final și o victorie care readuce SCM-ul la ”viață”, în lupta pentru medalii. Handbalistele formației de la poalele Capelei sunt pe locul 4 acum, la două puncte în spatele echipei din Cisnădie, dar cu un meci în minus față de aceasta, restanța cu Deva.

În partida de la Brăila au punctat pentru trupa vâlceană: Nikolic 8 goluri, Elghaoui (7), Glibko 6, Dache (3), Lupei (3), Gorshenina (2), Bucur (2), Liscevic (1).

Gazdele au marcat prin: Araujo (8), Rodrigues (7), Tamires (6), Sazdovska (3), Mihai (2), Coteț (1).

Miercuri, la Mioveni, duminică, acasă, cu Ikast

Miercuri, 23 martie, SCM Rm. Vâlcea va juca în Cupa României. ”Municipalele” vor da piept cu Dacia Mioveni 2012. Partida se va juca pe terenul formației argeșene. Ulterior acesteia, Vâlcea revine în Europa. Duminică, 27 martie, de la ora 15.00, SCM înfruntă formația daneză Herning-Ikast, în sferturile de finală ale EHF European League. Returul, din Danemarca, va avea loc o săptămână mai târziu.

FOTO: SCM Ramnicu Valcea

Articole Similare

Back to top button