Liga IV

Minerul Berbeşti a câştigat primul amical al primăverii, cu Ştiinţa Roşiile

Ca urmare a retragerii din campionat a celor de la AS Creţeni, în Seria Sud a Ligii a IV-a în fiecare etapă stă câte o echipă. În prima rundă din retur a fost rândul formaţiei Minerul Berbeşti, care, spre deosebire de celelalte grupări din serie, a avut, astfel, o săptămână în plus de vacanţă. Oficialii grupării din Berbeşti au găsit, însă, o soluţie pentru a-şi băga jucătorii în „priză”. Au stabilit un nou meci amical. La Berbeşti, Minerul a dat piept cu Ştiinţa Roşiile, formaţie fără experienţă, înfiinţată la începutul acestui sezon, aflată pe locul 11 în Seria Sud a Ligii a V-a. Cum era de aşteptat, confruntarea s-a încheiat favorabil gazdelor. Oaspeţii au susţinut că a fost 4-2, însă „minerii” au transmis că scorul corect a fost 5-1. Pentru vicecampioana de iarnă din Seria Sud a Ligii a IV-a au înscris Mădălin Cumpănăşoiu, Vali Gîrlă, Mihai Dinuţoiu şi Ciolacu (autorul unei „duble”), în timp ce pentru Ştiinţa a marcat Adrian Ristoiu, din 11 metri. La finele acestei săptămâni, trupa din Berbeşti va disputa primul meci oficial din 2019. Sâmbătă, 9 martie, de la ora 15.00, „minerii” o vor înfrunta, pe teren propriu, pe Oltul Ioneşti. Ştiinţa Roşiile mai are de stat. Liga a V-a se va relua abia pe 25 martie. (S.S.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button