Liga IV

AS Mihăeşti a obţinut încă o victorie importantă în Liga a IV-a

* echipa antrenată de Cristi Rădulescu şi Marinel Mazilu s-a impus cu scorul de 3-2 în faţa formaţiei Căpşunarii Buneşti

AS Mihăeşti a avut parte de un debut aproape perfect în acest an. Astfel, după ce a trecut de fosta lideră Foresta Mălaia (3-1), într-un meci restanţă care a avut loc pe 19 februarie, echipa din comuna primarului Constantin Bărzăeanu a mai făcut o „victimă” săptămâna trecută. Duminică, 12 martie, trupa antrenată de Cristi Rădulescu s-a impus cu scorul de 3-2 (după 0-1, la pauză), în faţa celor de la Căpşunarii Buneşti. Între cele două victorii, s-a „interpus” însă un succes: 2-3, la Chimia 2012 Rm. Vâlcea.
„Meciul cu Căpşunarii Buneşti a fost mai greu decât ne-am fi aşteptat, dar până la urmă am câştigat meritat şi ne bucură pentru acest lucru! Adversarii au condus cu 1-0 la pauză, am egalat, dar tot Căpşunarii a preluat din nou conducerea, 2-1. Am întors totuşi jocul în favoarea noastră până la final şi ne-am impus cu 3-2. Golurile noastre au fost marcate de Marinel Mazilu şi Adrian Glăvan (două). Aş dori să mulţumesc tuturor jucătorilor pentru devotamentul şi profesionalismul de care dau dovadă la fiecare meci. Alături de Marinel Mazilu, am avut posibilitatea de a forma o echipă puternică şi dornică de a face un fotbal de calitate, iar domnul primar Constantin Bărzăgeanu ne susţine necondiţionat. Vreau să mulţumesc jucătorilor pentru că sunt foarte receptivi la tot ceea ce discutăm, atât înainte, cât şi după fiecare meci. Am încercat să facem o echipă cât mai competitivă, am crescut de la meci la meci, iar ambianţa în lot e din ce în ce mai bună. Suntem motivaţi moral să tratăm toate partidele doar la victorie. Am obţinut două succese foarte importante în acest an, cu Mălaia şi Buneşti, echipe din Top 6. Şi vrem ca în următoarele meciuri să obţinem tot victorii. Până la finele sezonului regulat, mai avem de jucat cu AS Băile Olăneşti (în deplasare), cu Sportul Genuneni (acasă), la Viitorul Păuşeşti Măglaşi, iar în ultima rundă pe teren propriu, cu Viitorul Budeşti 2012”, ne-a declarat antrenorul principal al echipei AS Mihăeşti, Cristi Rădulescu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button