Acasă Liga III Miercurea aceasta, horezenii joacă la Strejnicu (Prahova), cu Astra II Giurgiu

Miercurea aceasta, horezenii joacă la Strejnicu (Prahova), cu Astra II Giurgiu

272
0
  • meciul cu „satelitul” formaţiei de Liga I va începe la ora 18.00

După partida foarte grea de la Pucioasa, Flacăra Horezu are parte de o nouă deplasare dificilă. De această dată, Adi Popa, Florin Matache & Co. vor evolua în Prahova, contra echipei Astra II Giurgiu, în cea de-a 27-a etapă (intermediară) a Ligii a III-a. În turul campionatului, „satelitul” grupării de Liga I a plecat neînvins din Treapt, după ce meciul s-a încheiat la egalitate (1-1). „Ne aşteaptă o deplasare foarte grea şi, din nou, lungă, până la Ploieşti. Întâlnim o adversară dificilă şi incomodă, Astra II Giurgiu fiind o echipă cu mulţi jucători tineri şi de calitate. Lângă aceştia, pot să mai apară şi alţi jucători buni, de la echipa de primă ligă. Ne dorim să facem din nou un meci bun şi să ne întoarcem acasă cu un alt rezultat pozitiv”, a precizat Adi Popa, antrenorul-jucător de la Flacăra Horezu.

La finele săptămânii, Flacăra Horezu primeşte vizita formaţiei Unirea Bascov

Meciul „olarilor” cu Astra II Giurgiu este programat miercuri, 8 mai, de la ora 18.00, pe Stadionul „Conpet”, din satul Strejnicu (comuna Târgşoru Vechi – judeţul Prahova). Aşa cum se cunoaşte, la finele săptămânii, Flacăra Horezu va primi, pe teren propriu, vizita formaţiei Unirea Bascov. Meciul cu gruparea argeşeană va avea loc sâmbătă, 11 mai, tot de la ora 18.00, în Treapt. (N.C.)