Diverse

MEGASCANDAL la meciul Cernișoara-Grădiștea: „Ne-am retras de pe teren, de frică să nu fim bătuți!” Dican: „Vrăjeală mare! Au avut jucători pe fals, beți. Știau că pierd la masa verde”

Meci nebun la Cernișoara, unde echipa-gazdă, Cavaerul Trac, a fost condusă cu scorul de 3-0, de Știința Grădiștea, chiar din prima repriză, prin „dubla” marcată de Ionuț Lică și golul lui Marian Păun. În mod surprinzător, oaspeții au decis să se retragă de pe teren – potrivit lor, de frica finanțatorului Robert Dican – care i-ar fi amenințat cu bătaia. „Am fost înjurați mereu, și înainte de meci, dar și pe durata meciului. Dican ne-a amenințat cu bătaia și am decis să nu mai continuăm meciul, ca să nu degenereze lucrurile. În plus, jucătorul nostru, Adrian Tuntă, a fost eliminat mult prea ușor (pentru al doilea galben, tot în prima repriză) de arbitrul Radu Alexandru, care a oficiat permanent sub presiune. Chiar și în 10 oameni, am reușit, de la 2-0, să facem 3-0. A fost momentul în care gazdele au pus o presiune fantastică pe noi, amenințându-ne cu bătaia. Ei au vrut să nu mai intrăm pe teren și să câștige cu scorul de 3-0, la masa verde. Am făcut plângere la AJF Vâlcea. Domnul primar Ilie Boiangiu este foarte supărat pe ceea ce s-a întâmplat și este decis să retragă echipa din campionat. Când am zis că nu mai intrăm pe teren, arbitrul Radu Alexandru ne-a arătat 3 minute de prelungire. Nu mai avea rost să intrăm pe teren. Riscam prea mult. Sun curios dacă arbitrul și observatorul au notat ceea ce s-a întâmplat”, a povestit jucătorul Laurențiu Pasăre, de la Știința Grădiștea. În replică, finanțatorul Robert Dican, de la Cavalerul Trac Cernișoara, a declarat că toată povestea este o mare vrăjeală și că Știința Grădiștea a avut prea multe bube pe cap. „Știința Grădiștea a avut mulți jucători pe fals. Ei au aflat că urma să-i contestăm și, bineînțeles, să câștigăm la Comisia de Disciplină și, de aceea, au luat această decizie, de a se retrage de pe teren. Altfel, ar fi primit amenzi mari… Este o mare vrăjeală din partea lor. Eu nici măcar nu am fost pe teren, ca să îi pot bate, așa cum spuneau ei. La orice meci, din orice campionat, există proteste, mai dure, la adresa adversarilor. Așa am făcut și eu, să protestez. La 3-0 pentru ei, ne făceau proști, că ne mai pot da multe goluri. Vă dați seama că eu și jucătorii mei am luat foc. Dar nu au fost violențe fizice. Cât privește arbitrul, păi el m-a dat afară pe mine din teren și nu mi-a dat două penaltiuri. Și eu ar fi trebuit să fiu supărat pe el. Ei să nu uite că au intrat băuți pe teren. Poza pe care am atașat-o stă dovadă în acest sens. Și am multe dovezi, pe care o să le prezint conducerii AJF”, a replicat Dican. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button