Volei

Marius Mărgărit şi-a condus voleibaliştii spre un succes la debutul în noul sezon

* duminica trecută, cadeţii de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” au dispus cu scorul de 3-0, în Sala Capela, de Westar Arad

La finele săptămânii trecute, mai precis duminică, 1 octombrie, s-a dat startul într-un nou sezon în Campionatele Naţionale de volei rezervate echipelor de cadeţi şi cadete. Printre formaţiile angrenate în competiţie se numără şi cele ale Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”.
Tinerii voleibaliştii vâlceni au reuşit să debuteze cu o frumoasă victorie în campionat. Echipa antrenată de Marius Mărgărit a dominat autoritar meciul de pe teren propriu, din Sala Capela, cu Westar Arad, grupare nou-înscrisă în întrecerile organizate de FR Volei. CNMB s-a impus cu scorul de 3-0 (pe seturi: 25-13, 25-16, 25-13).
„Arădenii reprezintă o echipă nouă în voleiul românesc, care participă anul acesta pentru prima oară în campionat. Westar are o echipă ca şi a noastră, tânără şi crudă. Oricum, victoria a fost una frumoasă. Mai ales că reprezintă debutul în competiţiile oficiale a unei noi generaţii de voleibalişti”, a spus Mărgărit.

Eduard Glodeanu şi Mihai Gheorghe au jucat cel mai bine

După meciul de duminica trecută, tehnicianul de la CNMB i-a remarcat în mod special pe Eduard Glodeanu şi Mihai Gheorghe. „Toţi cei care au intrat pe teren au jucat bine, dar îi remarc în special pe Eduard Glodeanu şi Mihai Gheorghe, care s-au ridicat peste nivelul celorlalţi. Bineînţeles însă că şi ceilalţi şi-au adus contribuţia la acest succes. Mă refer în primul rând la cei patru care au mai făcut parte din sextetul de bază (în speţă, Alessandro Aspru, un tânăr născut la Milano, în Italia, Antonio Bucura, Alexandru Al-Ioanii şi Rareş Udubaşa). La aceştia, se mai adaugă liberoul Dragoş Orăşanu. Altfel, i-am mai folosit pe Lucino Ţenea şi Gabriel Nedelescu, în timp ce Antonio Boruz şi Alexandru Zamfir n-au jucat deloc. Pentru mine, toţi au depăşit aşteptările, ţinând cont că, din sextetul de bază, patru fac volei începând abia din luna ianuarie a acestui an, deci de nouă luni. În rest, din lot, doar doi sunt mai experimentaţi, ceilalţi sunt practic începători”, a subliniat Marius Mărgărit.
În următoarea rundă din campionat, care va avea loc peste două săptămâni, mai precis duminică, 15 octombrie, cadeţii de la CNMB vor juca tot pe teren propriu, în compania echipei Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu”, din Craiova. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button