Diverse

Lucian Păun (ex-preparator fizic Steaua) îşi face o plantaţie de gutui pe 4 hectare la Creţeni

Primarul din Creţeni, Ionel Spârleanu, îi ajută pe cei interesaţi să-şi demareze afaceri în agricultură şi pomicultură. El a precizat că, recent, Lucian Păun, fostul preparator fizic al echipelor Steaua Bucureşti şi Concordia Chiajna, a cumpărat patru hectare de teren, pe care va face o plantaţie de gutui. „Lucian Păun este originar din Creţeni. Eu l-am ajutat să găsească terenul de care are nevoie pentru a-şi face o afacere. Automat, el va crea câteva locuri de muncă la noi. Încerc mereu să-i conving pe tineri să investească în pomicultură, viticultură sau agricultură, pentru că e de viitor. Am mai primit o solicitare de la cineva stabilit în Italia, care vrea să cumpere 10 hectare de teren, pentru a planta viţă-de-vie. Rămâne să-i găsesc această suprafaţă, deoarece, aşa cum ştiţi, terenurile sunt divizate rău de tot”, a afirmat social-democratul Ionel Spârleanu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button