Liga 6

Lotru Brezoi a disputat două meciuri amicale cu Poseidon Limanu (din judeţul Constanţa)

* urmează o altă partidă de verificare, cu Înainte Modelu (Călăraşi)

Echipa de Superligă de la poalele Ţurţudanului, Lotru Brezoi, a avut o primă parte a sezonului slabă, în care a obţinut doar cinci puncte, în urma unei victorii şi a două remize. S-a mai bucurat o dată de succes, cu Olteţul Alunu, însă rezultatul a fost schimbat de Comisia de Disciplină. Lotru Brezoi a intrat în vacanţa de iarnă din postura de „cenuşăreasă” a eşalonului de elită judeţean. Rezultatele înregistrate nu au fost nici pe placul primarului din Brezoi. Robert Schell i-a atenţionat pe fotbalişti că dacă nu se vor organiza pentru a avea o comportare onorabilă în campionat, îşi va retrage sprijinul financiar. În această perioadă, antrenorul Dan Naum şi preşedintele clubului, Dan Vîrtopeanu, caută soluţii pentru consolidarea lotului, astfel încât, în partea a doua a sezonului, să nu mai aibă surprize precum anul trecut, să nu reuşească să strângă 11 jucători pentru meciurile oficiale. Dintre cei pe care s-a bazat anul trecut, nu şi-a manifestat niciunul intenţia de a părăsi echipa. La capitolul „reveniri”, poate fi consemnată „repatrierea” lui Florin Glăvan. Altfel spus, Lotru Brezoi a susţinut deja şi două partide de verificare. Săptămâna trecută a jucat de două ori cu CS Poseidon Limanu, o echipă de Liga a V-a, din apropiere de Mangalia, aflată pe primul loc în eşalonul secund judeţean din judeţul Constanţa. Gruparea de la malul Mării Negre a fost în cantonament pe Valea Oltului, fiind cazată la Hotel Class. Tot acolo au avut loc şi meciurile, pe terenul sintetic din cadrul complexului. În primul dintre acestea s-a impus Lotru Brezoi, la diferenţă minimă, iar cel de-al doilea s-a terminat la egalitate, scor 6-6. Marţi, 6 februarie, brezoienii vor juca din nou, tot cu o echipă din afara judeţului, aflată în cantonament la Călimăneşti. Este vorba despre Înainte Modelul (Călăraşi), o echipă de Liga a III-a, aflată pe locul 8 în Seria a II-a. Partida va avea loc pe terenul grupării din Brezoi. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button