Liga IV

Liderul şi-a respectat blazonul la Frânceşti

VICTORIA FRÂNCEŞTI – CSM DRĂGĂŞANI 1-6

Diferenţa de valoare şi-a spus în mod evident cuvântul în partida care a avut loc sâmbăta trecută, la Frânceşti, acolo unde liderul actual al Ligii a IV-a, CSM Drăgăşani, s-a impus cu scorul de 6-1. „La 0-0, am avut şi noi două ocazii, dar le-am irosit. Primul gol l-am primit aiurea, portarul Ciuraru a vrut să prindă o minge trimisă spre poarta noastră de adversari, dar aceasta a ţopăit şi i-a trecut pe deasupra capului, ducându-se în plasă, un gol practic de cascadorii râsului”, ne-a spus Nicu Strâmbeanu, care la 48 de ani a fost nevoit să intre pe teren ca titular, din pricina indisponibilităţilor din lot. Preşedintele echipei Victoria Frânceşti nu a rezistat însă decât 35 de minute, fiind schimbat apoi de Chiril Perca. „Era clar că nu puteam să le facem faţă drăgăşănenilor. Am avut numeroase absenţe, 3-4 jucători fiind accidentaţi, iar alţii absentând din motive personale, aşa că am aliniat un «unsprezece» de împrumut. Printre absenţi s-a numărat şi atacantul Adi Ilinca, iar în plus, nici portarul titular, Adelin Glodeanu, nu a putut veni, aşa că între buturi a stat Elvis Ciuraru”, a mai menţionat Strâmbeanu, care ne-a precizat şi faptul că unicul gol al echipei sale a fost marcat de Evelin Săndulescu, la scorul de 0-5.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button