Administratie

La Vlădeşti, primarul Adrian Cosac modernizează sediul primăriei

În 2017, primarul Adrian Cosac, din Vlădeşti, a obţinut finanţare, prin PNDL 2, pentru trei investiţii, a căror valoare totală este de circa 42 de miliarde de lei vechi. Acestea se referă la reabilitarea celor două corpuri ale Şcolii Gimnaziale „Grigore Mihăescu” (4,40 miliarde), construirea unui pod peste râul Olăneşti (23,71 de miliarde) şi asfaltarea a 4,2 kilometri de drumuri (14,45 de miliarde). Ultimul dintre acestea cuprinde modernizarea a 15 artere de interes local. Alesul PSD ne-a declarat că, pentru acest an, are depuse deja încă şase proiecte la Guvern, pentru care speră să primească, de asemenea, fonduri de la Ministerul Dezvoltării. „Două dintre documentaţii vizează alte investiţii în infrastructura rutieră. Primul dintre proiecte va cuprinde 10,5 kilometri de asfalt, iar al doilea e pe 5,4 km. Aşadar, ar fi vorba, în total, de modernizarea a încă 16 kilometri de drumuri locale. Dacă le vom realiza şi pe acestea, la Vlădeşti nu va mai rămâne nicio arteră neasfaltată”, a subliniat Adrian Cosac. Pe de altă parte, alesul social-democrat din Vlădeşti a afirmat că are în plan să obţină finanţare şi pentru înfrumuseţarea centrului civic al localităţii pe care o administrează, precum şi pentru construirea unei pieţe publice moderne. „În altă ordine de idei, mai avem în aşteptare la Guvern şi proiectul care vizează modernizarea sistemului de supraveghere video a localităţii şi reabilitarea iluminatului public stradal, prin montarea a 500 de lămpi LED, unde valoarea este de 5 miliarde de lei vechi. Nu în ultimul rând, anul trecut, am mai depus la Ministerul Dezvoltării şi documentele pentru extinderea şi modernizarea sediului primăriei”, a conchis Adrian Cosac. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button