Diverse

Studiu de oportunitate pentru construirea unui aerodrom, la Horezu

De câteva zile, Consiliul Local Horezu încearcă şi nu reuşeşte să ia câteva hotărâri importante pentru comunitate. O nouă şedinţă, rămâne de văzut în ce formă, este programată pentru data de 24 martie, ora 16:00, iar printre primele proiecte aflate pe ordinea de zi se numără şi cel care vizează aprobarea Studiului de oportunitate pentru PUZ “Construire aerodrom”. De asemenea, trebuie modificată HCL nr. 6/30.01.2020 privind aprobarea valorii investiţiei “Înfiinţarea centrului de dezvoltare a activităţilor sociale şi medicale în satul Romanii de Sus, Cătunul Sălişte” şi a solicitării Scrisorii de garanţie. Un alt punct important se referă la alocarea unei sume de 20.000 lei din bugetul local în scopul susţinerii cu alimente, apă şi medicamente a persoanelor fără venituri, aflate în autoizolare la domiciliu, din cauza pericolului reprezentat de SARS-CoV-2. Trebuie operate câteva schimbări şi în anexa HCL 60/2018, care a mai fost modificată prin HCL 62/29.08.2019 şi vizează implementarea proiectului “Înfiinţare centru local integrat pentru situaţii de urgenţă în oraşul Horezu”. Alte proiecte ce trebuie tratate marţi se referă la: reabilitarea, modernizarea şi dotarea corpurilor B, C şi a sălii de Sport de la Liceul “Constantin Brâncoveanu”, iniţierea procedurilor pentru înfiinţarea unei societăţi de interes local care să funcţioneze sub autoritatea CL Horezu şi concesiunea unui teren de 5000 mp în Parcul Zăvoi, în scopul dezvoltării unei investiţii în scop turistic.

Articole Similare

Back to top button