Fără categorieLiga VFotbal

La Forestierul Romani, se fac planuri pentru un retur de senzaţie

Dumitru DraganescuForestierul Romani a avut o prestaţie de senzaţie în acest sezon, când a strâns nu mai puţin de 23 de puncte, care o poziţionează pe locul 5 în Seria Nord din Liga a V-a. În această iarnă, potrivit afirmaţiilor preşedintelui Dumitru Drăgănescu, lotul ar putea fi întărit cu câţiva fotbalişti de valoare, astfel încât horezenii să evolueze la acelaşi nivel ridicat şi în continuare. „Încercăm să facem câteva transferuri importante în iarnă, să ne întărim şi să avem rezultate la fel de bune ca şi în prima parte a sezonului. Echipa actuală este oricum peste ceea ce am avut la dispoziţie în anii anteriori (iar dovada cea mai bună în acest sens este aceea că ne-am descurcat onorabil), dar e loc de jucători noi în lot, iar de săptămâna aceasta mă voi ocupa special pentru a completa rândurile”, ne-a declarat Drăgănescu. În ceea ce priveşte perioada de pregătire, oficialul horezean a menţionat că fotbaliştii săi se vor reuni abia peste două săptămâni, cel mai probabil pe 13 februarie, când Forestierul Romani ar putea juca şi primul meci amical. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button