Fără categorieLiga VFotbal

Olteţul 2014 Bălceşti nu a renunţat la obiectivul de a promova

marian nitaEchipa Olteţul 2014 Bălceşti a avut un final de an excelent şi a încheiat 2015 cu şase victorii consecutive, care i-au ajutat pe „urmaşii” lui Mitică Dragomir să urce până pe locul 4 în Seria Sud din Liga a V-a. Poate tocmai de aceea, antrenorul-jucător Marian Niţă şi-a exprimat speranţa că trupa pe care o pregăteşte împreună cu Viorel Merişanu va reuşi să facă saltul în eşalonul superior, la finele sezonului. Mai ales că, în acest moment, distanţa faţă de locul 2 (promovabil), ocupat de Utd Drăgăşani, este de doar cinci puncte. „Sperăm să promovăm anul acesta, acesta fiind de altfel obiectivul cu care am plecat la drum. Consider că putem să terminăm pe unul dintre primele două locuri, în condiţiile în care unele echipe din seria noastră au slăbit, iar noi n-am pierdut pe nimeni”, a subliniat Niţă.

Lucrările de modernizare a stadionului din Bălceşti sunt în toi

În încheiere, referindu-se la lucrările de modernizare a stadionului, reprezentantul de la Olteţul 2014 Bălceşti a spus că acesta va fi adus la standardele Ligii a IV-a până în vară. „Am intrat zilele trecute pe gazon, iar acesta arată excelent, chiar şi dacă e iarnă. Ne vom ocupa să-l şi cilindrăm săptămâna aceasta. Cum se cunoaşte, la finele anului trecut, baza sportivă a fost împrejmuită, iar acum se lucrează intens la sistemul de sonorizare. În mod sigur, în vară, vom avea un stadion de stadion de nivel ridicat”, a conchis antrenorul-jucător de la Olteţul 2014 Bălceşti. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button