Politica

La Congresul PNL, Dan Săraru a votat împotriva lui Frunzăverde

sararu dan noi 2010Sâmbătă, fostul prim-vicepreşedinte al PD-L, Sorin Frunzăverde, a fost ales vicelider al PNL, însă nu toţi delegaţii prezenţi la Congresul PNL au fost de acord cu această propunere. Printre puţinii liberali care s-au declarat împotrivă, s-a numărat şi primarul de la Şirineasa, Dan Săraru. „Nu am nimic împotriva lui Sorin Frunzăverde. Mă bucur că a venit în partid. Nu sunt însă de acord cu ideea că, dacă există dezertori din PD-L, UNPR, PP-DD sau alte partide, noi trebuie să îi luăm şi să-i băgăm în comitetul naţional de conducere al PNL”, a spus alesul liberal. El a adăugat că nu a putut fi de acord cu modificarea statutului partidului pentru ca Frunzăverde să fie promovat şi pentru că „acesta a venit de la un partid unde a deţinut o funcţie de conducere”. „La PNL, a venit direct tot într-o funcţie de conducere. Sunt oameni dedicaţi partidului, care au făcut multe pentru PNL şi nu au primit funcţii de conducere. Apoi, nu am fost de acord nici cu modul în care s-a votat. Eu spun că nu au fost doar patru voturi împotrivă, aşa cum s-a spus”, ne-a mai precizat Dan Săraru.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button