Administratie

La Bărbăteşti, Bănacu achiziţionează un tractor multifuncţional, prin GAL „Microregiunea Horezu”

În următoarea perioadă, primarul Constantin Bănacu, din Bărbăteşti, va obţine fonduri, prin Grupul de Acţiune Locală „Microregiunea Horezu”, pentru a achiziţiona un tractor multifuncţional, cu remorcă. Alesul PSD a declarat că, totodată, vor fi cumpărate şi alte echipamente anexe, cum ar fi o sărăriţă, o lamă de deszăpezire, o perie de curăţare a asfaltului, dar şi un utilaj cu care vor fi tăiate crengile pomilor. Bănacu a mai precizat că preţul de achiziţionare a tractorului şi a tuturor utilajelor aferente va fi de circa 40.000 de euro. „Tractorul multifuncţional va fi însoţit de absolut tot ceea ce puteam să procurăm, din punct de vedere al dotărilor. Trebuia să-l luăm încă de la finele anului trecut, dar, la un moment dat, documentele depuse de mine, la AFIR Craiova, s-au pierdut. Şi nu doar ale mele, ci şi ale colegului meu din comuna Pietrari, Nicolae Moraru. Iar asta deşi aveau şi numere de înregistrare! Pentru că aşa se lucrează în România! Le-am refăcut şi le-am redepus, dar a mai trecut ceva timp, aşa că am trecut în 2018. Din păcate, acest lucru mi-a dovedit încă o dată că sunt puţini oameni de calitate în ţară, iar cei care se pricep nu prea sunt lăsaţi să-şi facă treaba”, a subliniat Bănacu. În încheiere, primarul social-democrat din Bărbăteşti şi-a exprimat speranţa că Executivul condus de Viorica Dăncilă va reuşi să ducă la bun sfârşit tot ceea ce şi-a propus în programul de guvernare, pentru că altfel PSD va avea de pierdut. „Referindu-mă la acest aspect, unul dintre miniştrii care mă încântă în mod deosebit este cel de la Finanţe, Eugen Teodorovici. Sper ca el să reziste cât mai mult timp în funcţie, deoarece e un om foarte inteligent, care cunoaşte foarte bine ce înseamnă administraţia financiară”, a conchis Bănacu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button