Liga V

Jucătorilor de la Ştiinţa Laloşu li se pregăteşte o „pomană”

În zona de sud a judeţului există un interes mare pentru fotbal. Acest lucru este conformat şi de faptul că de acolo provin cinci echipe care evoluează în Liga a IV-a (CSM Drăgăşani, Voinţa Orleşti, Viitorul Valea Mare, AS Creţeni şi Olteţul Zătreni), majoritatea cu rezultate bune la acest nivel, dar şi alte 15 formaţii, care activează la Liga a V-a. Ele se regăsesc în seria a II-a, cea mai numeroasă din ultimul eşalon judeţean. Aceasta este formată din 15 echipe, printre care se numără şi Ştiinţa Laloşu, o echipă care, deşi nu are pretenţii la promovare, dispune de unele dintre cele mai bune condiţii de la acest nivel. Cornel Ciobanu, principalul distribuitor de echipamente sportive marca Zeus şi Givova din Oltenia, face eforturi pentru ca jucătorii Ştiinţa să nu aibă de ce se plânge. A reuşit să asigure un climat bun la echipă, să insufle disciplina şi seriozitatea la echipa din Laloşu. Recent, Cornel Ciobanu le-a făcut o altă surpriză jucătorilor. Aşa cum a promis, a procurat un rând de echipament pentru fiecare dintre ei. Fotbaliştii de la Ştiinţa se vor prezenta de acum înainte la meciuri, precum o echipă de profesionişti, în treninguri personalizate. Cornel Ciobanu nu se opreşte însă aici cu surprizele. Intenţionează ca după terminarea campionatului să organizeze o „pomană” pentru jucătorii săi. Aceştia vor lua parte la pomana…porcului. Săptămâna viitoare, la doar câteva zile după terminarea campionatului, „Ciobi” vrea să meargă cu echipa din Laloşu în judeţul Gorj, la Godineşti, în apropiere de Mănăstirea Tismana, pentru a disputa o partidă amicală cu echipa locală şi pentru a organiza un banchet de sfârşit de an. Are în plan ca după meci, jucătorii să ajute la tăierea porcului şi să participe la „pomana” acestuia. Nu vor lipsi vinul fiert, şoriciul proaspăt pârjolit şi voia bună. Jucătorii Ştiinţei Laloşu vor înnopta la o pensiune din localitate, apoi se vor întoarce la Vâlcea.

Cantonament la Voineasa

După banchetul de sfârşit de an, jucătorii de la Ştiinţa Laloşu vor intra în vacanţă. Vor petrece sărbătorile în sânul familiei, însă nu vor sta prea mult departe de fotbal. În plină iarnă, la începutul anului viitor, ar putea intra în cantonament. Cornel Ciobanu, reprezentantul formaţiei din Laloşu, intenţionează să meargă împreună cu jucătorii Ştiinţei într-un scurt stagiu de pregătire. Dacă totul decurge conform planurilor, acesta ar putea avea loc în staţiunea Voineasa.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button