Liga Nationala

Iryna Glibko, golghetera echipei vâlcene în primele şase runde ale sezonului

* coordonatoarea de joc din Ucraina a marcat 33 goluri şi este urmată la mare distanţă de Maria Gavrilă şi Cristina Florică (care au punctat fiecare de câte 20 de ori)

Până în prezent, HCM Rm. Vâlcea a disputat şase meciuri în Liga Naţională de handbal feminin. Handbalistele pregătite de Aurelian Roşca au început sezonul cu două înfrângeri (22-23, cu Corona Braşov, în deplasare, şi 24-28, cu SCM Craiova, în Sala Traian), după care au urmat patru victorii la rând, din care trei în deplasare (23-20, la CSM Bistriţa, 25-16, la Dunărea Brăila, 27-22, cu CSM Slatina, şi 32-27, la „U” Cluj-Napoca).

Cele 153 de goluri ale HCM-ului au fost marcate de 14 jucătoare

După un calcul simplu, rezultă că, în aceste patru partide, formaţia vâlceană a marcat 153 de goluri (având o medie de 25,5 pe meci) şi a primit 136 (media fiind de 22,66). Golurile grupării municipale au fost înscrise de un număr de 14 jucătoare. Practic, până în prezent, dintre componentele active ale lotului vâlcean nu se regăsesc încă printre marcatoare cei trei portari (Petra Blazek, Marina Razum, Diana Ciucă) şi nici extrema stângă Ana Maria Tănăsie. Aceasta din urmă a revenit recent pe teren după o lungă perioadă de inactivitate, cauzată de o accidentare, şi nu a evoluat decât câte puţin în meciurile cu Brăila, Slatina şi Cluj-Napoca. De asemenea, nu a punctat deloc nici Alicia Fernandez Fraga, care încă nu s-a refăcut după accidentare, aceasta fiind aşteptată să îmbrace pentru prima oară tricoul HCM-ului în luna noiembrie.
Din punct de vedere statistic, golghetera echipei vâlcene în aceste prime şase runde ale sezonului este coordonatoarea de joc din Ucraina, Iryna Glibko (33 goluri, din care 10 din aruncări de la 7 metri). Aceasta este urmată la mare distanţă de Maria Gavrilă şi Cristina Florică (ambele cu câte 20 de goluri). Aşa cum se cunoaşte, extrema stângă în vârstă de 25 de ani se află pe această poziţie înaltă prin cele 10 goluri marcate la Braşov, în runda inaugurală, unde a punctat însă de nu mai puţin de opt ori din aruncări de la 7 metri. Între timp, Cristina Florică a ajuns la 11 din aruncări de la 7 metri transformate. (N.C.)

Topul golgheterelor de la HCM Rm. Vâlcea, după primele şase runde:

33 goluri – Iryna Glibko (10 din 7 metri)
20 goluri – Maria Gavrilă, Cristina Florică (11 din 7 metri)
17 goluri – Marta Lopez Herrero
16 goluri – Andreea Adespii
10 goluri – Natasa Krnic, Natallia Vasileuskaya
8 goluri – Raluca Băcăoanu
7 goluri – Alexandra Badea
6 goluri – Sara Vukcevic
3 goluri – Elena Mitrache
1 gol – Florentina Craiu, Ines Khouildi, Hermina Stoicănescu

Meciurile jucate de HCM până în prezent şi marcatoarelor echipei vâlcene:

• Etapa I (marţi, 5 septembrie):
Corona Braşov – HCM Rm. Vâlcea 23-22 (11-11)
Au marcat: Cristina Florică (10, din care 8 din 7 metri), Iryna Glibko (3), Raluca Băcăoanu (2), Andreea Adespii (2), Natasa Krnic (2), Marta Lopez Herrero (2), Ines Khouildi (1).

• Etapa a II-a (duminică, 10 septembrie):
HCM Rm. Vâlcea – SCM Craiova 24-28 (11-15)
Au marcat: Iryna Glibko (6, din care 3 din 7 metri), Natallia Vasileuskaya (5), Raluca Băcăoanu (3), Andreea Adespii (3), Sara Vukcevic (2), Alexandra Badea (2), Cristina Florică (1), Hermina Stoicănescu (1), Maria Gavrilă (1).

• Etapa a III-a (sâmbătă, 16 septembrie):
CSM Bistriţa – HCM Rm. Vâlcea 20-23 (10-10)
Au marcat: Marta Lopez Herrero (6), Iryna Glibko (5, din care 1 din 7 metri), Natasa Krnic (4), Cristina Florică (4, din care 1 din 7 metri), Natallia Vasileuskaya (3), Maria Gavrilă (1).

• Etapa a IV-a (duminică, 8 octombrie):
Dunărea Brăila – HCM Rm. Vâlcea 16-25 ( 4- 9)
Au marcat: Maria Gavrilă (6), Andreea Adespii (5), Alexandra Badea (5), Iryna Glibko (4), Cristina Florică (2, din care 2 din 7 metri), Natasa Krnic (1), Sara Vukcevic (1), Raluca Băcăoanu (1).

• Etapa a V-a (duminică, 22 octombrie):
HCM Rm. Vâlcea – CSM Slatina 27-22 (17-15)
Au marcat: Iryna Glibko (9, din care 2 din 7 metri), Maria Gavrilă (6), Andreea Adespii (3), Marta Lopez Herrero (3), Natallia Vasileuskaya (2), Sara Vukcevic (2), Natasa Krnic (1), Raluca Băcăoanu (1).

• Etapa a VI-a (miercuri, 25 octombrie):
„U” Cluj-Napoca – HCM Rm. Vâlcea 27-32 (10-16)
Au marcat: Iryna Glibko (6, din care 4 din 7 metri), Marta Lopez Herrero (6), Maria Gavrilă (6), Cristina Florică (3), Andreea Adespii (3), Elena Mitrache (3), Natasa Krnic (2), Raluca Băcăoanu (1), Florentina Craiu (1), Sara Vukcevic (1).

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button