Fără categorie

A început războiul între prefectul de Vâlcea şi Costi Rădulescu. Motivul: banii repartizaţi primăriilor

Instituţia Prefectului a atacat în contencios administrativ Hotărârea nr. 46/18.02.2020 a Consiliului Judeţean Vâlcea, care vizează repartizarea pe unităţi administrativ – teritoriale a sumei de 27.316 mii lei din fondul aflat la dispoziţia Consiliului Judeţean, întrucât „prezintă o serie de elemente de ilegalitate”.

„Facem precizarea că atribuţia care îi revine prefectului – de a verifica legalitatea actelor emise de autorităţile administraţiei publice locale – nu are nicio legătură cu gestionarea situaţiilor de criză de la nivel naţional sau judeţean, depunerea de către Instituţia Prefectului a acţiunii împotriva acestei hotărâri pe data de 13 martie fiind exclusiv din cauza reprezentanţilor Consiliului Judeţean Vâlcea, care au tergiversat trimiterea documentelor solicitate de către prefect”, se arată în informarea de presă transmisă vineri de Prefectura Vâlcea. Pe 21 februarie, prefectul Tiberiu Costea a cerut conducerii CJV transmiterea cu celeritate a hotărârii luată cu 3 zile înainte privind repartizarea sumelor pe unităţi administrativ teritoriale, dar răspunsul a venit abia pe 9 martie şi incomplet. În urma verificării documentelor, reprezentanţii Prefecturii au constatat că, în niciunul dintre acestea, „nu se face dovada că s-a ținut cont de solicitările UAT-urilor pentru acordarea de sume pentru destinaţiile prevăzute și nici nu rezultă care au fost, în concret, criteriile pe baza cărora Consiliul Județean Vâlcea a repartizat, pe fiecare unitate administrativ teritorială, suma de 27.316 mii lei”. Prin urmare, prefectul Tiberiu Costea a decis să atace în instanţă hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea, cerând anularea acesteia.

Articole Similare

Back to top button