Administratie

A început licitaţia pentru execuţia lucrărilor de introducere a canalizării, în Linia şi Racoviţa (Budeşti)

Pe data de 12 iulie a.c., a început licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de înfiinţare a reţelei de canalizare ape uzate în satele Linia şi Racoviţa, din comuna Budeşti. Investiţia iniţiată de primarul Ion Vlădulescu este estimată la 10.947.934 lei plus TVA şi cuprinde realizarea unui sistem de aproximativ 8 kilometri cu cămine de vizitare la 60 de metri, o subtraversare a DN 67 şi alte 8 pe DN 7. Constructorii interesaţi pot depune oferte până cel târziu pe 27 iulie a.c., la ora 15:00. După finalizarea acestui proiect, la Budeşti, va mai rămâne fără canalizare doar zona Bârseşti – Ruda – Bercioiu. Aceasta este prinsă însă în Proiectul regional pe care ADI APA Vâlcea şi APAVIL S.A. speră să-l demareze cel târziu la începutul toamnei.

Articole Similare

Back to top button