Administratie

Încep lucrările la bazinul de înot din Ostroveni. Urmează Complexul „1 Mai” şi baza sportivă de la Goranu 

Mircia Gutău a declarat zilele trecute că are depuse 20 de proiecte la Compania Naţională de Investiţii şi speră ca aprobările şi investiţiile propriu-zise să nu mai dureze ani, ca până acum. Una dintre documentaţiile sale vizează construirea Complexului Sportiv 1 Mai, pe Splaiul Independenţei nr. 13, şi se află în Lista sinteză. Alta se referă la amenajarea unei baze sportive de tip 1 la Goranu şi a intrat în procedura de achiziţie chiar după conferinţa de presă susţinută de primarul Râmnicului.

În „Lista sinteză” de la CNI, municipiul Râmnicu Vâlcea mai apare cu: „Reabilitare şi modernizare Palat administrativ şi garaje”, amenajarea Centrului multifuncţional de relaxare şi agrement Ostroveni, săli de sport la Şcoala nr. 4, Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, bazine de înot pe Bd. Nicolae Bălcescu, în zona Sălii Polivalente, la „Chimistul”, la C.N. Matei Basarab, în Zăvoi şi pe Str. Ostroveni nr. 166-168. Are şi 5 proiecte de succes, adică finalizate. Este vorba despre renovarea sediului Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea, o investiţie de un milion de euro, dar şi despre 4 săli de sport din oraş: Liceul Sanitar – 4 mil. lei, Şcoala nr. 10 – 1,39 mil. lei, Şcoala Take Ionescu – 1,33 mil lei şi C.N. Alexandru Lahovari – 1,51 mil. lei. „Pentru bazinul de înot din Ostroveni, am primit adresă că începe construcţia anul acesta. Am depus dosar şi pentru bazin de înot didactic la Energetic. Pentru sălile de sport de la C.N. Alexandru Lahovari şi de la nr. 4, avem proiectele la cheie. Deci nu SF-ul, ci tot proiectul! Un alt proiect vizează reabilitarea, modernizarea şi dotarea Grădiniţei cu program prelungit Ostroveni 2. Acolo, se lucrează deja. La finele lunii ianuarie a.c., am depus o documentaţie pentru Şcoala „Anton Pann” (nr. 9) şi mai sunt şi altele”, a detaliat Mircia Gutău, primarul Râmnicului.

Articole Similare

Back to top button