Editorial Politic

Primăria Suteşti, datorii de peste un milion de euro lăsate de Stănescu

La Suteşti, familia Stănescu a început să prindă glas, deşi, după dezastrul pe care l-a făcut şi lăsat în primărie, n-ar mai trebui să ridice capul din pământ tot restul vieţii. La predarea mandatului, în octombrie 2020, „Carmencita” i-a lăsat noului primar, Alin Dumbravă, datorii de 4 milioane de lei, adică aproape un milion de euro, iar asta în condiţiile în care, în comună, nu s-a făcut mai nimic.

Situaţia de la Suteşti este cu atât mai gravă cu cât, în lunile de după alegeri, au continuat să vină facturi pentru „trăsnăi” din perioada „Carmencitei”. Au început şi primele procese, deschise de cei care, în urma înţelegerilor cu ea, nu şi-au primit banii. N-ar fi exclus să apară şi altfel de dosare, deci… un fel de neverending story, dar în variantă horror!

Conform unui bilanţ recent, după mandatele Stănescu 1 şi 2, datoriile comunei ajung la 5,77 milioane de lei şi este posibil ca aceasta să nu fie toate. Cei aproape 6 mil. lei sunt compuşi din „gaura standard”, dosare în curs de judecare, TE şi credite (BCR şi Trezorerie). Pe lângă cei 4 milioane de lei de care se ştia în perioada alegerilor locale de la finele lunii septembrie, au mai apărut facturi, titluri executorii sau dosare în instanţă pentru 37.000 de lei, 18.000, 26.000 şi 420.000, iar o sumă de 1,3 mil. lei trebuie restituită urgent. Poveste lungă şi complicată! Se pare că noul primar a reuşit să obţină reeşalonarea unora dintre aceste sume, în aşa fel încât primăria să nu intre în insolvenţă şi să poate începe cât mai curând proiectele de investiţii aşteptate de oameni, dar – între noi fie vorba – misiunea rezolvării acestor probleme pare imposibilă. Alin Dumbravă nu a dorit să comenteze subiectul nici de această dată, explicând că nu vrea să pară că se plânge. După cum s-a exprimat, chiar dacă are de-a face cu o situaţie dificilă, nu este pesimist sau demobilizat, ci din contră, este motivat şi mai mult să descurce iţele şi să facă treabă. Păi, atunci, multă baftă! (va urma)

Articole Similare

Back to top button