Politica

Inaugurare PSD-UNPR la Fârtăţeşti

voicescuMiercuri, Ion Cîlea, preşedintele CJ Vâlcea, Nicolae Voicescu, primarul comunei Fârtăţeşti şi deputatul Dan Mazilu, liderul judeţean al UNPR, au inaugurat lucrările de asfaltare a DJ 676 A Giuleşti-Dozeşti-Căţetu.

Ion Cîlea s-a ţinut de cuvânt faţă de comunitatea din Fârtăţeşti, CJV susţinând realizarea lucrărilor de modernizare a DJ 676 A. Social-democratul a precizat că această importantă cale de acces a fost asfaltată pe o lungime de 6,5 kilometri şi a presupus un efort financiar de aproximativ 38 miliarde lei. „Lucrarea a fost complexă. Platforma drumului are o lăţime de 6 metri. S-au recondiţionat şi 6 drumuri laterale, s-au construit 10 podeţe tubulare, s-au realizat 6 km de canale dalate. Lucrarea a fost executată de Ghecon Construct. De altfel, la inaugurare a fost prezent şi deputatul Dan Mazilu. Ce pot să vă mai spun este că, înaintea acestei lucrări, în zonă, s-au executat şi 26 de kilometri de canalizare. Consiliul Judeţean a susţinut şi această investiţie, asigurând cofinanţarea. Acum, locuitorii din zona respectivă au drum de foarte bună calitate, au canalizare şi apă”, a anunţat Ion Cîlea. Liderul PSD a adăugat că, tot în această săptămână, a avut programată şi inaugurarea DJ 703, cale de acces care asigură legătura între judeţele Vâlcea şi Argeş, în localitatea Berislăveşti. „Este vorba despre aproape un kilometru de drum modernizat. Investiţia se ridică la circa 2 miliarde lei vechi, iar lucrarea a fost executată de Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea, instituţie condusă de domnul Nicolae Vălimăreanu. Drumul era întrerupt de peste 5 ani, în zona satului Robaia, din cauza unei alunecări masive de teren, dar acum problema a fost rezolvată”, a menţionat Ion Cîlea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button