Fără categorieLiga NationalaHandbal

HCM Rm. Vâlcea a pierdut în Bănie

hcm rm valcea scm craiovaSCM Craiova s-a impus cu scorul de 28-24 în faţa grupării pregătită de Constantin Ştefan

 

Duminică, 24 ianuarie, HCM Rm. Vâlcea a întâlnit, în deplasare, SCM Craiova. Antrenoarei gazdelor, Simona Gogîrlă, i-a fost, probabil, mai uşor să pregătească acest joc, dat fiind faptul că pe o bună parte din jucătoarele de la Vâlcea le cunoaşte foarte bine, de pe vremea când aceasta le antrena. Din nefericire pentru noi, handbalistele de la HCM nu au surprins-o cu nimic. Doar jucătoarele pe care aceasta nu le-a prins la Vâlcea au prins o zi bună şi au evoluat cu mai multă dezinvoltură, crezând în şansa lor. Este vorba despre Mihaela Ani-Senocico şi Ana-Maria Simion. Janina Luca a intrat în primele minute, dar nu a demonstrat nimic şi a părăsit repede terenul, fiind înlocuită de Roxana Cherăscu, Andreea Adespii a jucat şters, sub nivelul aşteptat, Daria Ilina a fost, ca de obicei în meciurile din deplasare, din ultima vreme, aproape inexistentă, pe extremă stânga Bădiţă a ratat câteva situaţii bune, iar între buturi, Mihaela Băbeanu nu a reuşit deloc să ne ajute. Practic, singura dintre fostele eleve ale Simonei Gogârlă care s-a remarcat a fost Cristina Sântămărean, care a avut câteva parade bune între buturi şi a reuşit două pase de gol, pe contraatac, pentru Simion. Manda a mai avut câteva acţiuni bune pe faza ofensivă pe final, după ce aproape tot meciul a jucat în defensivă. Cu toate aceste probleme, HCM Rm. Vâlcea a reuşit să ţină piept Craiovei în prima repriză. Chiar dacă gazdele s-au detaşat şi la patru goluri, Vâlcea a reuşit să revină şi să ţină aproape de SCM. Primul mitan s-a încheiat la scorul de 15-13 pentru gazde. În minutul 41, elevele lui Constantin Ştefan au reuşit egalarea. Simion, pe contraatac, a punctat pentru 18-18. Nu am reuşit să profităm până la capăt de pasa mai proastă a handbalistelor pregătite de Simona Gogârlă. Formaţia din Bănie a preluat din nou conducerea, iar pe final s-a detaşat. SCM Craiova s-a impus cu scorul de 28-24 în partida cu HCM Rm. Vâlcea şi a reuşit, astfel, să-şi ia revanşa după insuccesul din turul campionatului. În următoarea etapă, sâmbătă, 30 ianuarie, „municipalele” vor întâlni, pe teren propriu, formaţia CSM Ploieşti. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button