Liga Nationala

HCM riscă să piardă Europa, după eşecul de la Slatina!

Înfrângerea surprinzătoare suferită de HCM la Slatina (16-20), miercuri seara, a dat peste cap planurilor oficialilor vâlceni în ceea ce priveşte clasarea pe o poziţie cât mai înaltă în Liga Florilor, care să asigure prezenţa în cupele europene, în sezonul viitor. Deşi se află în continuare pe locul 3 în clasamentul întrecerii interne (cu 36 de puncte în cont), echipa antrenată de Aurelian Roşca riscă să fie depăşită oricând de Măgura Cisnădie. Gruparea din Sibiu are două puncte mai puţin, dar şi un meci în minus jucat. Este vorba de partida de la HCM Slobozia, care trebuia să se dispute tot miercuri, 28 februarie. Aceasta a fost amânată însă din pricina condiţiilor meteo nefavorabile.

Dacă vâlcencele vor pierde şi locul 3, alternativa pentru a prinde cupele europene ar fi calificarea măcar până în finala Cupei României

Pentru HCM, programul următoarea runde este unul infernal. Astfel, după partida cu „U” Cluj-Napoca (de luni, 5 martie, din Sala Traian), vâlcencele vor avea o deplasare extrem de grea la HC Zalău, iar apoi vor primi vizita campioanei en-titre CSM Bucureşti. Dacă vor pierde şi locul 3 în Liga Florilor, elevele lui Aurelian Roşca au ca alternativă, pentru a mai ajunge în Europa, un parcurs cât mai lung în Cupa României (unde sunt obligate să acceadă măcar în finală). Aşa cum se cunoaşte, în sferturile acestei competiţii, HCM are însă o misiune dificilă, deoarece va juca în deplasare, în fieful formaţiei Corona Braşov. „Cupa României este o variantă în plus pentru calificarea în Europa, dar au mai rămas echipe foarte valoroase în această competiţie şi probabil că, la fel ca în Liga Florilor, ne va fi greu să ajungem acolo unde ne dorim”, a subliniat Roşca. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button