Administratie

Gutău şi Valentin Ochea, de la Valoris, au semnat un contract de 5,5 milioane de euro pentru modernizarea ETA

În cadrul contractului de finanţare pentru proiectul „Alinierea parcului ETA SA la cerinţele dezvoltării durabile”, derulat prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, marţi, 11 mai a.c., primarul Mircia Gutău şi Valentin Ochea, directorul SC VALORIS SRL, au semnat contractul de execuţie lucrări între Primăria municipiului şi asocierea Valoris – Elserv – Ralunic – Impecabil SRL.


Contractul are o valoare de 27.438.435,04, cu tot cu TVA, se va derula pe o perioadă de 12 luni şi, în linii mari, vizează modernizarea autobazei existentă de la ETA, prin: anveloparea şi reabilitarea sediului societăţii de transport, recondiţionarea halei de reparaţii şi revizii auto, amenajarea unei parcări acoperite, refacerea şi izolarea corpurilor C3 (centrală termică) şi C4 (staţie spălare auto), dotarea cu o instalaţie de spălat automatizată, construirea unei platforme betonate de 17.304 mp, dotarea birourilor cu mobilier şi echipamente IT, precum şi realizarea unei staţii de alimentare cu combustibili alternativi. „Odată cu realizarea acestor lucrări, în cadrul aceluiaşi proiect, vor fi achiziţionate şi 28 de autobuze alimentate cu combustibili alternativi, procedură ce va face obiectul unui contract distinct de furnizare, urmărindu-se astfel creşterea atractivităţii şi îmbunătăţirea calităţii transportului public local din municipiu ca o alternativă tot mai atractivă la transportul cu autoturismele personale, având drept efect final scăderea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră”, a transmis Mircia Gutău, primarul Râmnicului.

Articole Similare

Back to top button