Liga IV

Guşoeni a produs surpriza cu Alunu. Penalty ratat de oaspeţi în minutul 90+2

CS Guşoeni a cedat relativ greu cu Păuşeşti Otăsău (scor 2-0 pentru lideră), iar sâmbătă, 16 martie, a demonstrat că e o ”nucă” tare pentru orice adversară. Formaţia coordonată de Alex Concioiu a câştigat duelul cu cea de-a doua clasată, Olteţul Alunu, producându-i acesteia abia a doua înfrângere a campionatului. 4-3 a fost la final, după ce în tur Guşoeni suferise o înfrângere usturătoare, cu 10-3.
Oaspeţii s-au instalat din start în careul advers, însă la prima ieşire din propria jumătate de teren, în minutul 4, tânărul portar al oaspeţilor a fost surprins. ”Milan” Mitrache a deschis scorul. Nu au trecut cinci minute, că s-a făcut 2-0. Probabil unul dintre cei mai buni executanţi de aruncări de la margine din acest eşalon, Dani Zugravu, de la linia de margine a aruncat o minge în careu, pe portar, iar Marinescu a dublat avantajul celor de la Guşoeni: 2-0. Apoi Sică Vlad a avut o bară. Mingea a revenit în teren. Buliman a trimis-o în plasă, însă se afla în off-side şi golul nu a fost validat. În minutul 42, Mădălin Roşu a stabilit scorul pauzei, 3-0. Toate cele trei goluri au fost de apărat. Goal-keeper-ul de la Alunu nu a prins o zi bună. În căutarea răsturnării scorului, oaspeţii au atacat în partea secundă. În minutul 57, Sică Vlad a redus din handicap (3-1), însă diferenţa s-a refăcut în minutul 81 după o altă gafă a portarului. Andrei Ilinca a şutat de la 30 de metri, iar tânărul dintre buturile Olteţului a sărit pe sub minge: 4-1. Finalul a aparţinut echipei pregătită de Marian Pleaşcă. Golgheterul Gabriel Herăscu a punctat de două ori, o dată din penalty. A mai avut şi alte şanse de a marca. La fel şi Sică Vlad, dar s-a opus Fildiroiu. În prelungiri, în minutul 90+2, de la margine s-a semnalizat ”henţ” şi penalty pentru Alunu. Sică Vlad a avut golul de 4-4 în picior. Nu a reuşit să-l învingă pe Ionuţ Fidriloiu. Sică se putea revanşa la următoarea acţiune de atac, dar a fost din nou ghinionist. S-a terminat 4-3, iar Guşoeni priveşte cu încredere către viitor. Pentru Alunu urmează derby-ul cu lidera, FCPO, care a stat în această rundă.

Articole Similare

Back to top button