Politica

Grindeanu a sugerat că Shhaideh nu va mai putea repartiza politic fondurile pe PNDL 2

Premierul Sorin Grindeanu a demis duminică toţi secretarii de stat, secretarul general, dar şi adjuncţii din Ministerul Dezvoltării, pentru ca fondurile pe PNDL 2 să se repartizeze pe criterii politice. „Nu accept ca acest program (PNDL 2) să fie folosit în scopuri politice şi nu am de gând să tolerez aşa ceva. Şi, tocmai pentru a înlătura orice umbră de îndoială (…), am semnat astăzi ordinele de demitere pentru toţi secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei Publice, pentru secretarul general şi secretarii generali adjuncţi. De astăzi, doamna Sevil Shaidehh nu mai poate semna nici dumneai, nici prin interpuşi niciun act care să aibă legătură cu PNDL”, a declarat Sorin Grindeanu, sugerând că oamenii din conducerea ministerului ar fi avut de gând să comită ilegalităţi şi să avantajeze anumiţi primari. De asemenea, premierul a invitat-o pe Sevil Shhaideh la o discuţie pentru a-i comunica stadiul proiectelor aflate în derulare. Zilele viitoare, ar urma să fie publicată lista cu localităţile care vor primi fonduri prin acest program. Vestea dată de Grindeanu este dezamăgitoare pentru unii primari PSD şi încurajatoare pentru liberali, care se aşteptau să fie taxaţi pentru faptul că sunt în Opoziţie.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button